Surorile din umbra teatrului

În casă rareori este liniște, iar fe­tele sînt mai mereu puse pe șotii, ba gălăgioase, ba foarte vesele. Ana es­te în clasa a șaptea și, de curînd, a des­coperit că îi place foarte mult biologia. „Deocamdată zice că vrea să dea la medicină, o încîntă foarte tare. Mă și miră uneori, ele sînt amîndouă în­cli­nate mai degrabă spre latura uma­nă”, povestește amuzată Ali­na Sar­chis, mama Anei și a Geor­giei. Cea mică es­te în clasa a treia și, dacă promiți să păstrezi un secret, îți spu­ne că nu prea-i place matematica, pentru că „prea te pune să gîndești”.

Mama fetelor zăbovește cîteva se­cunde înainte să enumere activitățile în care au tot fost implicate fetele. Dar, înainte de orice, mă asigură că „anul ăsta am mai redus dintre ele. Soțul meu venea de pe-un drum cu una și pleca cu cealaltă, pentru că aveau programe diferite”. Apoi îmi spune că merită efortul.

Pasiunea Georgiei este chitara. Acum urmează cursurile de la Pa­la­tul Copiilor. „A ajuns să cînte și Jin­gle Bells și tot felul de valsuri, a evoluat foarte frumos”, îmi zîmbeș­te mulțumită mama fetelor. Iar Anei îi place să picteze, „de la bunicul ei trebuie să fi moștenit asta, el fiind pictor”. Iar pe ușa Școlii Populare de Artă trece foarte des copila, care pen­tru clasa a VII-a este foarte înaltă. Aduce mai degrabă a domnișoară, pî­nă cînd zîmbetul cuminte îți amin­teș­te că ai în fața ta un copil.

„Anul trecut fetele mergeau și la înot, acum am făcut o pauză că parcă erau prea încărcate, dar probabil o să reluăm asta”, îmi spune femeia care insistă că își dorește să scoată co­pilele din rutina școală-acasă. „În plus, cu Georgia – căreia îi era frică de apă – am făcut progrese mari, ajun­sese să înoate la adîncime de 10 – 12 metri”,  și doamna Sarchis nu încerca să-și ascundă mîndria. Găsea că programul lor nu cuprindea suficient spo­rt, iar „la școală cea mică făcea edu­ca­ție fizică în clasă. Nimic mai mult de­cît rotire în stînga sau în dreap­ta.” Și ni­ci acum fetele nu au tocmai un pro­­gram monoton. Anul aces­ta fac vo­lei. Au terminat cîte un rînd de cur­suri de limbă engleză la Bri­tish Council, de care mama copilelor es­te foarte încîntată.

Femeia aproape că nu mai ține și­rul activităților pe care le-au urmat Ana și Georgia. Și, cînd se gîndește că le-a isprăvit, doamna Sarchis își amintește, tresărind ușor. „Da, anul trecut mai mergeau și la teatru!” Dar la acesta au renunțat părinții în 2012. Dacă aveau să mai stea, cea mare ar fi primit distribuție în „Micul Prinț”, iar cea mică în „Fata babei și fata moșului”. S-au oprit pentru a nu le afecta performanțele de la școală. „Ele merită, pînă la urmă sînt copiii noș­tri. În plus, mai socializează, își descope­ră pasiuni, își mai construiesc aptitudini”, dar anul acesta a rămas fie­ca­re dintre copile cu plăcerea ei. Ana pictează, iar Georgia cîntă la chita­ră. Și, pînă vor relua înotul, orele de vo­lei le țin departe de orice rutină.

Livia RUSU