Un președinte aparte

Îl găsesc răsfoind un teanc de zia­re cusute cu ață albă groasă. „Amuș, amuș.” Trebuie să aștept, mai are de răsfoit cîteva pagini din ultimul Jur­nal de Chișinău. Alături, pe masă, o Biblie jerpelită, peste care stă trîn­ti­tă o pereche de mănuși negre, groa­se, împletite. Dar John nu e om simplu, ci un tip solicitat și atunci cînd îi su­nă telefonul, îl scoate din buzunarul interior al paltonului și vorbește ta­re, rîzînd. Dar duminică dimneața nu stau în bibliotecă decît clienții fideli ai instituției, așa că nimeni nu întoarce capul și nimeni nu-l privește cu re­proș – cetățeanul moldovean John Onoje, originar din Sierra Leone, este o prezență obișnuită. Totuși, o angajată a bibliotecii demult trecută de prima tinerețe, cu părul scurt ta­pat și rotundă ca un soare se apropie de masă cu inelul cheilor pe degetul ară­tător. „Ieșiți imediat pe coridor ori închideți”, strigă enervată. Dar John n-o vede și abia după ce pleacă îmi spune, destul de tare, „e bandidă, ru­soiacă, deranjează la mine. Cînd eu mă duc la veceu vine și stinge lumina la mine”.

Acum 13 ani, războiul civil din Sie­rra Leone l-a aruncat pe John în Moldova și, pînă în 2010, și-a păs­trat statutul de refugiat deși, din punct de vedere legal, ar fi trebuit să de­vi­nă basarabean cu acte în regulă cu trei ani mai devreme. În 2001 au în­ceput toate problemele lui, odată cu venirea comuniștilor la putere. „Eu n-am drepturi, n-am libertate, nu pot să circul. Comuniștii împinge în sus pe ruși, dar asta este problema, pro­ble­ma, înțelegeți?”.

Pe paginile ziarelor pe care tocmai le răsfoia, John a apărut de multe ori. Și televiziunile îl iubesc, pen­tru că, mai ales în zilele cu pu­ți­ne știri, John este, cum ar veni, „o pată de culoare”. În ultimul timp a devenit primul patriot al țării, după ani de zile în care a protestat în fața instituțiilor de stat. Spune că n-avea cum altfel, l-au bătut de trei ori. Odată l-au atacat cu un cuțit și un pistol niște bandiți, la Poșta Veche, cartierul capitalei în care n-ar trebui să ieși pe stradă după ora opt seara. De alte două ori i-au făcut felul chiar polițiștii, ținîndu-l și cîte cinci zile în izolator, fără apă și mîncare, în­ve­lit numai cu paltonul său vechi. Oda­tă l-a salvat un om de la autogara, lo­cul în care vinde ziare, iar a doua oa­ră chiar judecătoarea, o femeie care a zis că John e băiat de treabă și l-a trimis acasă.

Caut prietenă româncă

„Limba română învățat în 2001, la cursuri, rusa nu vorbesc nicioda­tă, niciodată.” John accentuează fie­ca­re cuvînt de cîteva ori, ca să fie sigur că am înțeles. Și-a cumpărat și televizor odată, ca să se uite la știri. „Eu nu trăiam singur, aveam o femeie”, dar n-a ținut-o foarte mult, că numai ve­nea acasă și-o găsea uitîndu-se la canale rusești. A alungat-o.

„Acum e mai bine, fără comuniști, dar e numai jumătate de libertate. Atunci, am zis că mă bag în politică.” Acum cîteva luni și-a che­mat toate cunoștințele de pe la care lua ziare la o conferință de presă. A doua zi, toate instituțiile de presă ti­trau: „John Onoje președinte! Ac­țiu­nea lui venea tocmai la țanc, du­pă doi ani în care moldovenii stau fă­ră șef de stat. A avut și platformă electorală – scrisă de mînă, pe o foaie albă, cu litere mari și mici gre­șeli de gramatică pe alocuri. Dar ni­meni nu l-a luat în serios, decît Par­tidul Național Liberal, mem­brul că­ruia a devenit nu de­mult. Dacă ajun­ge parlamentar, zice că nu le va da voie rușilor să voteze.

„Aaaa, Unirea Principatelor adi­că… am defilat la marș. A fost re­ușit”. Despre Băsescu nu poate spu­ne nimic, pentru că este membru de partid acum: „eu sunt… neutru. Dar trebuie unire cu patria-mamă”.

Îl întreb ce face de obicei de Ma­rea Unire și ce va face anul acesta pe 1 decembrie. Îmi răspunde că mai e mult pînă atunci și că se gîndește mai întîi la 28 martie, la Basarabia.

Anastasia CONDRUC