Un vot pentru majorat

„Deocamadată au venit 319 persoane din 1400 cîte avem pe listă” îmi spu­ne o domnișoară brunetă, îm­bră­ca­tă într-o rochie albă cu buline negre, de care stă prins un ecuson. De lîngă ob­servatoarea secției 319 din Iași, car­tierul Tătărași, o altă doamnă își a­ban­donează mărul verde pe jumătate mîncat pe masă, și își amintește că și ul­tima oară cînd s-a votat, pe la ora prîn­zului, tot cam atîtea persoane își fă­ceau prezența.

Din ce îmi dă de înțeles, unul dintre motivele pentru care lumea nu se în­ghesuie la cortinele albastre ale ca­bi­nelor de vot este căldura de afară. De aceea, membrii comisiei se aș­teap­tă ca mai spre seară să-și facă apariția cea mai mare parte din persoanele ca­re vor umple urna cu hîrțoage. Tot a­tunci poate că va veni și un număr mai mare de tineri care, în comparație cu cei mai copți, par aproape inexistenți.

Cu ochelarii de soare la piept și cu un zîmbet redobîndit deîndată ce a lă­sat jos din mînă ștampila, Vlad începe să rîdă. „E prima oară cînd apuc și eu să votez, pentru că acum vreo cîteva luni am împlinit și eu 18 ani”. Îmi zice că toată campania l-a făcut curios, și a vrut să vadă cum e să votezi. Despre situația din conducere, Vlad este si­gur că „toată treaba asta-i putredă”, și că votul nu are prea multă valoare. De aceeași părere este și un domn venit îm­preună cu familia sa. Acesta are o pă­rere proastă despre toți candidații, și de aceea „eu votez doar ca să nu iasă alt­cineva”.

Din cameră iese și un bărbat blond, îm­brăcat într-o salopetă care abia re­u­șeș­te să-i țină burta. Pentru nea’ Fă­nel, lu­­crurile sînt simple. Acesta a venit „pen­tru că așa trebuie”, și  „tot ce știu eu e că mi-au tăiat din salariu”. Îl cheamă și pe un tînăr din apropiere, și ne sfă­tu­iește să schimbăm conducătorii ori de cîte ori avem ocazia. „Copii, aștia nu trebuie lăsați să prindă rădăcini, că după aia cu greu îi mai dai la o parte”.

>Fum pe pragul electoral

La intrarea școlii Ionel Teo­do­rea­nu este liniște. Doar cîțiva dintre mem­brii comisiei ieșiți la fumat mai colorează curtea spre care se îndreaptă încet doi bătrîni. Dintre ei, numai „moșu’”, la fel de vechi ca și bastonul de care se sprijină atunci cînd urcă sau coboară scările este venit să voteze. Baba Ana, în ai cărei ochi se poate citi devotamentul, are doar grijă de scaunul cu ro­tile în care bătrînul „a căzut” acum ce­va vreme. „Moșu’”, după cum își spu­­ne acesta, tremură din toate în­che­ie­­turile atunci cînd se ridică în pi­cioa­re pentru a intra în cabina de vot, însă „e o chestie care trebuie făcută”. Vor­ba îi este înceată, dar motivată de cre­zul că mîine îi va fi mai bine. „Știi cum se spune, speranța moare ultima”.

Iulian BÎRZOI