Crede și nu cerceta: „Iisus a fost extraterestru”
Fără categorie, Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 29 mai 2017În comuna Fântâna Mare a județului Suceava, lipită de-o parte a șoselei europene E85, dintre satele
În comuna Fântâna Mare a județului Suceava, lipită de-o parte a șoselei europene E85, dintre satele
Printre facultățile ieșene care le oferă elevilor posibilitatea de a se înscrie la programele de
În România, sistemul de învățămînt superior nu cuprinde programe de studii care să aibă ca finalitate
Percepem lumea înconjurătoare cu ajutorul simțurilor – prelungiri ale noastre fără de care ne-am
„Eu nici la examene nu mă pot concentra, că mă gîndesc la copii.” Așa vorbește George despre
Următoarea ediție a concursului profesional-științific și sportiv „Agronomiada”, organizată
Nici anul acesta studenţii nu au ratat să îşi dea din nou întîlnire la cea de-a XVII-a ediţie
Între 1949 și 1951, „orașul lalelelor”, după cum mai este cunoscut Piteștiul, a tăiat de la
Timp de o săptămînă, în perioada 8 – 14 mai, Casa de Cultură a Studenților (CCS), în parteneriat
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a finalizat unul dintre cele mai mari proiecte
Pe străduța care duce către plajă dinspre stradă n-ai loc să te mai oprești nici pentru zece secunde.
Artis, împreună cu Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ), organizează la Iași, în perioada
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional al Educației (FIE) are ca temă Centenarul României.
Dac-ai fost să cumperi albume sau viniluri dintr-un second hand deasupra căruia scris mare „Emmaus”
În urma primului tur de alegeri, dintre cele aproximativ 200 de persoane înscrise pe listele de vot
În fiecare duminică dimineaţă, crescătorii de animale vin în Piaţa din Tătăraşi şi îşi închiriază
Grupul educațional „Lumina” a apărut în România la inițiativa unor finanțatori de origine turcă,
La Tulnici, în Vrancea, pe Rarău și la Mădârjac, lîngă Iași, există trei stații meteorologice
Atmosfera anilor `60, descrisă în Palatul Universitar din Copou, a întîmpinat invitaţii dichisiţi,
În fiecare dimineaţă vezi că hîrtiile care erau cu o seară înainte pe trotuar au dispărut ca