Piticii au făcut-o pe Ecaterina mare
De pe scena Iașului 10 decembrie 2018O statuie înfățișînd chipul Ecaterinei Teodoroiu răsare în mijlocul scenei în timp ce o mare
O statuie înfățișînd chipul Ecaterinei Teodoroiu răsare în mijlocul scenei în timp ce o mare
Sorin Iftimi este muzeograf și istoric venit în Iași din „cel mai nordic nord” al țării atunci
M-am gîndit toată săptămîna trecută la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf și eram aproape
De Centenar am găsit o Românie de ciocolată. Trona la propriu pe o masă a belșugului în holul somptuos
Printre atîtea metehne de care nu ne-am vindecat în 30 de ani se numără și boala trecutului glorios
„Nu ne-ajungeau banii”, „am vrut să studiez într-un loc mai bun”, „voiam să călătoresc,
Cel mai mult de acasă spune că îi lipsesc prietenii și, în perioada aceasta, Bavaria în care locuiește
Mona Gavril are 47 de ani și este una dintre româncele plecate în străinătate cu mulți ani în
Se numește Ana Maria Tamaș și îi place să i se spună Ana. Rîde cînd își spune numele de familie
Anul 2018 reprezintă aniversarea a 100 de ani de la formarea României Mari, iar pentru a celebra, pe
Din cei 100 de ani ai României, cîțiva sînt ai fiecăruia dintre noi. Dacă Centenarul înseamnă
Inginerii din Iași au aniversat vinerea trecută 100 de ani la înființarea Asociației Generale a
Conform unui raport al Băncii Mondiale publicat zilele trecute, copiii români născuți astăzi vor
Într-un decor ce amintește de căsuțele de la țară, cu fîn în curte și garduri din lemn a avut
Conferința Internațională „Marea Unire a Românilor (1918). Istorie și actualitate” s-a desfășurat
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE) va organiza luni, 26 martie,
Conferinţa Internaţională „Marea Unire a Românilor (1918). Istorie şi actualitate” va avea loc
Soarele de ianuarie se reflectă în ochelarii fumurii ai unui tînăr cu sacou și ceas prins cu lanț
Au trecut fix două săptămîni de cînd am intrat în gloriosul 2018 și deja simt că sînt mai obosit