Fiara din calea lui Pi
Ascultă de (la) noi 10 iunie 2013Unele dintre cele mai mari mistere ale omenirii stau într-o foaie și un creion, care încearcă să
Unele dintre cele mai mari mistere ale omenirii stau într-o foaie și un creion, care încearcă să
În capul solistei de la Paramore nu se schimbă des doar culoarea părului, ci, aparent, și felul
„Escapism” (n.r.: fugă de realitate) începe cu o ploaie de tobe ce pulsează la fel de domol
Pe un tempo grăbit prezent pe tot parcursul albumului „Shout”, trupa Moonlight Breakfast te îndeamnă
În timp ce lucra la albumul „Exile”, Theo Hutchcraft, solistul trupei de synthpop Hurts, a citit
„Cînd faci revoluție cu tine însuți nu poate s-o fure nimeni, cînd faci revoluție cu semenii
În jurul anului 2000 puțini erau cei ce credeau că vocea dulceagă a unui puști din ’N Sync,
Pe David Bowie n-aveam cum să-l pierdem chiar dacă nu s-ar mai fi întors. L-am fi căutat în cei
Deși au trecut patru ani pînă să-și lanseze un nou album, băieții de la The Tossers au scos în
S-au inspirat dintr-o legendă biblică și au realizat albumul intitulat „Babel”. Asta au făcut
Cel mai cunoscut exemplu de stereotip în ceea ce-i privește pe irlandezi este acela care-i descrie
Băieților de la Robin and the Backstabbers le-a luat mai bine de-un an pentru a-și aduna toate piesele,
În cele 17 piese ale noului material semnat Silent Strike, pe numele lui Ioan Titu, artistul îmbină
La cel de-al patrulea album, The Killers nu se mai întreabă dacă „sîntem oameni sau doar dansăm”
După o pauză de cinci ani, britanicii de la Antimatter au venit cu cel de-al cincilea lor album,
„Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic”, aclamă MC Bean pe fundalul stăpînit de-o exaltare
Chiar și rupturile pot fi ceva frumos atunci cînd sînt puse pe note muzicale. Cel puțin așa
Aproape 28 de minute, atît durează o întoarcere în anii ’60-’70. Atît ține, de fapt, prima
Formația britanică Muse a jonglat aproximativ un deceniu cu diferitele ramuri desprinse din
În 2008, trupa Sabaton părea să fi ajuns într-un punct mort în legătură cu stilul de a povesti