S-au predat așternuturile!
Povești fără timbru 10 mai 2018Dacă s-a întîmplat să te numeri printre cei indeciși să ia drumul mării sau dacă ai fost suficient
Dacă s-a întîmplat să te numeri printre cei indeciși să ia drumul mării sau dacă ai fost suficient
Spală-te pe dinţi şi apoi manîncă o portocală. Va avea gust de grapefruit. Totuşi va fi acceaşi
O mînă de studenţi coordonaţi de către şef lucr. Ciprian Ciofu și şef lucr. Gabriel Ursescu au
Cum ar fi să îți faci plinul la mașină, alimentînd cu apă de la cea mai apropiată cișmea?
Cezar spune că pentru el taximetria este doar un hobby, la fel ca tot ce face în viață. „Dacă
Serile, pe trotuarul din fața cafenelelor în stilul Time Out stau ordonate în rînd cîteva mașini.
Cînd au apărut prima dată cheile cu care puteam bloca și debloca ușile mașinii de la distanță,
Lumea curselor ilegale de mașini e cu circuit închis. Nu-i de ajuns doar să ai o mașină puternică,
Nu au boxe, nici standuri, aparatul lor de sudură e marca Snagov și presiunea din pneuri e puțin mai
Două fete chicotesc pe trotuar, pe Sărărie, acolo unde stă lumea la ocazie spre Moldova. Nici zece
Manîlovka, cum îi zic localnicii, este satul în care s-a stabilit în urmă cu aproape un secol o
Obrajii se străduiesc să îndese printre riduri o viață bună. Buzele mai pot schița un zîmbet
Adrian se săturase de mîncarea de acasă. Numai pește și „borș cu buruieni”. A plecat
Și-a programat telefonul să sune. El avea să răspundă, să vorbească de parcă cineva l-ar fi chemat
Mirel nu regretă nimic din ce-a făcut pînă acum. A plecat de acasă și a renunțat la liceu, iar
A fost odată în Iași o zonă industrială și un cartier rău famat. Azi mai există doar cartierul.
“Treceti podul, faceti dreapta si la PECO intrebati de Gigi Becali”, imi spune batrinul care