Copii prea mici pentru visurile părinților
Pastila de după 19 noiembrie 2018Ai luat zece, dar băiatul vecinului de la trei a luat și data trecută. Mergi la karate, dar fata colegei
Ai luat zece, dar băiatul vecinului de la trei a luat și data trecută. Mergi la karate, dar fata colegei
Mereu mi-a fost teamă să merg la spovedanie. Și asta mai mult pentru că nu mă încîntă ideea
Undeva în Prahova, la jumătate de oră de mers cu mașina de Vălenii de Munte, un preot a construit
Viața lor e nefericită. Nu le ajung banii de acasă nici măcar pentru un BMW. Ce să facă ei cu doar
„Vai, ce mă fac cu 800 de lei pentru două săptămîni?” ne întreabă Daniela cu voce de felină.
Nu-și mai aduc aminte nimic din adolescență. Nu pentru că a fost demult, ci pentru că nu au avut-o.
Pentru Mihai copilăria s-a terminat la 12 ani, cînd mama lui a căzut la pat din cauza unui accident
L-a trezit într-o dimineață vorba mamei: „Eu plec, tu să ai grijă de frații tăi mai mici”.
Nenorocul nu și l-a putut alunga atunci cînd a venit pe lume, într-o zi de 13. Acum, la 85 de ani,
Posterele au început să-i invadeze casa cînd Adi avea 12 ani. Îmi spune că de vină a fost „anturajul”,
În Kids Land Club-ul de la demisolul Iulius Mall, copiii aleargă desculți pe un curcubeu. Cele șapte
In Vaslui, intr-un apartament cu patru camere, locuiesc “parintii surogat”. Copii le sint
“Putere ultra laser, distruge!” striga un copil cu nasul cirn si pistrui uriasi, minuind
O modalitate de a-ti descoperi talentele nebanuite ar fi sa mergi pe la un curs de dans, colindat sau
“E sarcina ta sa ai grija” te intimpina un afis colorat agatat de usa cu trei pioneze ruginite.
Pentru Evelina Zaporojanu studentia este inceputul pregatirii pentru o cariera de succes. Este la Jurnalism
Problema mea cit o pilula Te iubeste si te insala, te lasa, dar tine la tine. Cui sa spui toate astea