În Oroftiana s-au ascuns, odată, rușii
Moldova de după dealuri 7 iunie 2012Ba că e o comună pe care au sufocat-o rușii după războiul din ’45, ba că e un cătun din care
Ba că e o comună pe care au sufocat-o rușii după războiul din ’45, ba că e un cătun din care
Cînd nu mă văd de prin partea locului, basarabenii din Călărași își strîng saliva printre
Se spune că francezii au inventat coniacul pentru că au lăsat o dată pe sobă o sticlă de vin și
Manîlovka, cum îi zic localnicii, este satul în care s-a stabilit în urmă cu aproape un secol o
„Cine vrea război, să se lupte cu roboți, că oamenii nu mai sînt oameni după asta”. După ce
Între pămîntul basarabenilor și graiul stîlcit al rutenilor, oamenii au două patrii. Se nasc
Doamna Sonia vine in fiecare an la manifestarile organizate de studentii de peste Prut, in Copou, la