La facultate, cu sau fără legitimitate

În sfîrșit, studenții nu se mai pot plînge că sînt năpăstuiți. Actualul ministru al Edu­ca­ți­ei, Cercetării, Tineretului și Sportului, Că­tă­­lin Baba, le-a recunoscut oficial drepturile și obligațiile. Conform noului cod care vi­zea­ză o „educație centrată pe student”, aceștia pot lipsi lejer de la cursuri, seminarii și labo­ra­­toare, fără a-și pierde statutul de reprezentanți în structurile de conducere, chiar și în cazul unor performanțe academice slabe. În a­ceste condiții, nu doar că își vor putea evalua profesorii, ale căror „note” vor fi publicate pe Internet, ci își vor păstra reprezentativitatea în Senat și, implicit, puterea de decizie. Gata și cu programul stresant și suprasolicitant: pro­fesorii nu mai au dreptul să-i țină la școală pe studenți mai mult de opt ore pe zi, pentru a e­vita orice surmenaj. Gata și cu posibilele a­bu­zuri din partea unor cadre didactice care nu oferă suport de curs, le cer acestora să plă­tească sume exorbitante pentru ele, nu le co­munică me­todele de evaluare sau nu îi consultă cînd mo­difică programa. Și în plus, orice-ar fi, studenții vor avea 50% reducere pentru transport și 75% reducere pentru in­tră­rile la manifestări culturale și muzee. În schimb, au obligația de a păstra ordinea și cu­ră­țenia în spațiile universitare și de a nu veni beți sau drogați la ore. Și de a produce lucrări de absolvire și teme ori­gi­nale, nu „copy-paste”.

Implicațiile acestor prevederi ridică mai multe probleme. Una dintre ele este aceea le­ga­tă de ce (mai) înseamnă statutul de student – simpla calitate de a fi înscris la o universitate într-un regim de buget sau cu taxă ori o anumită conduită, o anumită ținută intelec­tua­­lă? Conform noului cod, apreciez că este în­cu­­ra­jată prima accepțiune, deși măcar este des­cu­­rajat plagiatul. În continuare, să ne în­tre­băm, este legitimat un student care nici nu vi­ne la ore și nici nu manifestă performanțe no­ta­bile în domeniul în care studiază să aibă pu­­tere de decizie în universitate și să își eva­lu­­eze profesorii pe care este posibil nici să nu-i cunoască, nevenind la ore?

Cei care participă – cum s-ar spune, într-un lim­baj de lemn, „activ la procesul educa­țio­nal”, – mi se pare firesc să aibă dreptul de a pu­tea să apeleze la un instrument legal prin care să poată preveni gesturile reprobabile ale u­nor profesori. Nu este normal din partea unui cadru didactic care „nu dă”, să „ceară”. Însă a­tunci și reciproca trebuie să fie valabilă. Da­că profesorul trebuie să fie corect, să aplice me­tode de predare și evaluare transparente, să ofere materiale de studiu gratuite, atunci și stu­dentul acela trebuie să fie îndeajuns de flă­mînd de carte. Și în aceste condiții, da, merită pe deplin să poată avea acces la manifestări culturale la prețuri mult mai mici decît cei ca­re nu au acest statut și să nu-și dea ju­mă­tate de bursă pe biletele de autobuz.

Cred însă că ar trebui încurajată gîndirea diferențiată, fiindcă de la un principiu democratic se poate ajunge prea lejer la o idee po­pu­listă și la crearea unor mase de manevră for­mate din indivizi cu carnet de student, dar fără nici o altă calitate în afară de aceasta. În contextul sistemului educațional actual, nu putem spune că toți studenții sînt la fel și că, indiferent de ce-ar face și de cum ar evolua din punct de vedere academic, ei ar trebui să beneficieze de aceleași avantaje ca unii pe ca­re îi interesează doar diploma și un pui de putere politică. Să nu uităm că principiul tre­zi­­rii la studenți nu se referă numai la calitatea de a nu veni mahmuri la ore.

Laura PĂULEȚ