Miniștrii trec, reformele învățămîntului românesc rămîn

După prăbușirea cabinetului Ungureanu pe 27 aprilie și anunțarea propunerilor pentru funcțiile de conducere ale ministerelor din guvernul Ponta, una din cele mai controversate numiri a fost aceea de la conducerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS). Incompatibilitatea și scandalul diplomei de la «Universitatea Standford» a Corinei Dumitrescu l-au făcut pe premierul Victor Ponta să-l propună pe Ioan Mang în funcția de ministru al Edu­cației. Acesta va fi al 16-lea ministru al învățămîntului din ultimii 22 de ani, perioadă de schimbări majore în care, pe lîngă sistemul Bologna, autonomie, acreditare sau finanțare pentru cercetare, prin universități au trecut și propuneri care ori n-au contribuit cu nimic la calitatea învățămîntului, ori, dimpotrivă, au bulversat întregul sistem.

Prima reformă însemnată a în­vă­ță­mîn­tului universitar românesc a fost cea din vremea minstrului Andrei Mar­ga, care a avut un mandat de trei ani, început în 1997, pe parcursul căruia a acordat autonomie financiară și ad­mi­nis­trativă universităților. Venit din me­diul academic clujean, acesta cunoștea în profunzime sistemul universitar, drept pentru care a propus și înființat Con­si­liului Național de Evaluare Aca­de­mi­că și Acreditare (CNEAA). Deși ini­țial organismul a fost considerat ne­fo­lo­sitor, de îndată ce universitățile private neacreditate au intrat pe piață și au împărțit numărul de studenți cu cele de stat, optica s-a schimbat. În același timp, Andrei Marga a propus organizarea studiilor postuniversitare de masterat și doctorat numai pentru instituții acredi­ta­te, restructurând programele de cerce­tare universitară. Începuturile sistemului Bologna în România sînt legate de mandatul său de ministru, acesta sem­­nînd în 1999 „Declarația de la Bo­lo­g­na” care va duce la implementarea, șase ani mai târziu, a modelului în universități.

Între 2000 și 2003, Ecaterina An­dronescu a fost cea care a preluat Mi­nisterul Educației, începînd re­for­me­le din domeniul cercetării universitare. Ministrul a finanțat cu precădere centrele de excelență științifică, înființând nouă Centre Regionale în toată țara. La finalul anului 2003, o dată cu în­lo­c­uirea ministrului, doar centrul de la Cluj a continuat activitatea de cerce­tare primind finanțare printr-un proiect de pre-aderare la Uniunea Euro­pea­nă. Măsurile luate de Ecaterina Andro­nes­cu nu și-au găsit continuitate în mandatul lui Alexandru Athanasiu, care nu a făcut o prioritate din finanțarea cer­cetării universitare. Mai mult, de în­da­tă ce Mihail Hărdău a fost numit în funcția de ministru, acesta a dat o Ho­tă­rîre de Guvern prin care Centrul de excelență de la Cluj se unea cu altele două și formau Centrul Național de Curriculum și Evaluare, și în același timp o lege care îl transforma în Cen­tru Național pentru Aptitudini έnal­te. În 2009, centrul de la Cluj a fost în­chis din lipsa fondurilor. La începutul anului 2000, ministrul Ecaterina An­dro­nescu a propus aplicarea sistemului național al creditelor de studii trans­ferabile, care permitea studenților re­cu­noașterea cursurilor pe care le ur­mau la o altă facultate sau universitate din țară sau din străinătate. Însă pro­blema finanțării instituțiilor de în­vă­țămînt superior, atît acreditate, cît și neacreditate, a luat-o în primire social-democratul Alexandru Athanasiu, mi­nistru în perioada 2003-2004.

Acesta a continuat re­formele co­le­gei sale de partid și a în­cer­­cat o îm­bu­nă­tă­ți­re a calității în­vă­ță­mîntului superior prin înființarea de con­sorții univer­sitare. Acestea se defineau ca o uniune zonală a universităților pu­blice și private. În 2004, cînd s-a anali­zat acest pro­iect de lege, Consiliul Na­țional al Rec­torilor a considerat im­po­sibilă o astfel de afiliere deoarece pro­ble­ma finan­ță­rii ar fi fost aceeași și nici o instituție de învățământ superior nu ar fi dorit să-și schimbe numele. Deși le­gea a intrat în vigoare din acel an, nici pînă în clipa de față nu s-a creat vreun consorțiu uni­versitar. Plecarea lui Ale­xan­dru A­tha­nasiu de la conducerea minis­terului a fost cauzată de neacordarea a șase procente din PIB pentru educație de către guvernul Tăriceanu. La acel moment, ministrul a recunoscut că ori­ce re­for­mă ar fi cu neputință de realizat, spunînd că dacă nu primește finanțarea își dă demisia, lucru care s-a și în­tîm­plat.

În noiembrie 2004, membrul PDL Mircea Miclea a preluat funcția de ministru al Educației, însă nu a rezistat la conducerea ministerului mai mult de opt luni. În tot acest timp, principalul obiectiv al mandatului său a fost creș­te­rea calității în educație prin implemen­tarea din anul universitar 2005-2006 a sistemului Bologna, care prevedea un ciclu de licență de trei ani și unul de master de doi ani. Mircea Miclea a mo­dificat legislația studiilor post-universitare și a propus înființarea Agenției Naționale de Asigurare a Calității În­vățământului, fostul CNEAA, dar și o reformă a criteriilor de salarizare și de promovare a cadrelor didactice. Mi­nistrul a hotărît în martie 2005 re­nu­n­ța­rea la dubla specializare de la facultate, prin această măsură studenții înmatricu­lați în anul I la universitățile de stat fiind finanțați doar pentru o singură specializare. Dorindu-și un buget de 5% din PIB pentru educație, din care a obținut numai 3.7 procente, Mircea Mi­clea și-a dat demisia de onoare, fiind al doilea ministru al aceluiași guvern care pleacă din cauza lipsei de finanțare a educației.

Educația, un domeniu neproductiv

Tot în cadrul Guvernului Tări­cea­nu a fost numit ministru al în­vă­ță­mîn­tu­lui, începînd cu noiembrie 2005, pînă în martie 2007, Mihail Hărdău. Acesta a fost primul care a propus ierarhizarea universităților pe baza standardelor de calitate în cercetare, activitate ști­in­ți­fi­că și predare. Cele mai bine cotate instituții de învățămînt superior primeau mai mulți bani de la minister, indiferent dacă aveau sau nu un număr mare de studenți înmatriculați. Pe de altă parte, în 2006, ministrul Finanțelor a făcut public un raport în care învățămîntul su­perior era tratat ca un „domeniu ne­pro­ductiv”, universitățile fiind „pres­t­a­toare de servicii (educație)”, prin ur­ma­re, de aici trebuiau luate resurse și nu date. Insuficiența finanțării universitare a culminat cu boicotarea în­ce­pu­tu­lui de an școlar 2006-2007 de către profesori, ai căror lideri sindicali ce­reau majorarea salariilor cu 30% în fie­care an.

Cel mai scurt mandat din istoria MECTS a fost al lui Anton Anton, care a fost la conducere doar 72 de zi­le.

Reforma în învățământul superior a stat pe tușă în timpul mandatului lui Cristian Adomniței. Deși acesta a men­ționat inițial că „nu mai fac re­for­me în educație”, totuși a decis ca personalul didactic și de cercetare să se pensio­ne­ze la vîrsta de 65 de ani. Tot Cristian Adomniței a propus evaluarea profesorilor de către studenți ca modalitate de creștere a calității educației, urmînd ca rezultatele să fie făcute publice pe site-urile universităților. Ieșeanul a fost de­mis, în octombrie 2008, cu două luni înainte de sfârșitul mandatului, deo­a­re­ce a votat legea de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, care, deși a trecut de Parlament, nu a fost aplicată.

Războiul Andronescu – Spiru Haret

Cel mai scurt mandat din istoria MECTS a fost al lui Anton Anton, care a fost la conducere doar 72 de zi­le. Deși fostul ministru Andrei Marga i-a cerut printr-o scrisoare deschisă relua­rea reformei universitare și revenirea la du­bla specializare în universități, scoasă în 2005 de Mircea Miclea, Anton An­ton nu a reușit să realizeze nici una din­tre propunerile făcute. În timpul minis­terului său, premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că se vor majora salariile cadrelor didactice cu pînă la 28 de procente, lucrare ce nu s-a în­tîm­plat și care a determinat revolta lideri­lor sindicali.

Aflată pentru a doua oară în func­ția de ministru al Educației, din decembrie 2008 pînă în octombrie 2009, Eca­te­ri­na Andronescu și-a centrat politica de re­forme ministeriale pe situația universităților private. Ea a plasat Uni­ver­si­ta­tea „Spiru Haret” în afara legii, interzicîndu-i să mai înscrie studenți la forma de învățămînt la distanță. În tim­pul mandatului Ecaterinei Andro­nescu, fostul ministru Mircea Miclea a propus un proiect de lege prin care stabi­lea sancțiuni severe celor care fabrică di­plo­ma, de la demiterea rectorului pînă la desființarea universității sau abs­orb­ția ei de către o alta care se înscrie în standardele de calitate. De asemenea, Mircea Miclea a propus ca Senatul universitar să fie ales de întreaga co­mu­nitate academică, într-un sistem de tip managerial, nu doar de cei care fă­ceau parte deja din structurile de conducere așa cum se întîmpla în sistemul colegial. Totuși, Ecaterina Andronescu a văzut necesară o măsură de combate­re a favoritismului academic, drept pentru care a decis că soții nu pot deține func­ții de conducere în aceeași facultate.

Cu 20% mai mulți masteranzi

Singurul lucru prin care s-a remarcat ministrul Emil Boc, care a preluat conducerea MECTS între 2 oc­tom­brie și decembrie 2009, a fost legea prin ca­re profesorii universitari erau ob­li­gați să iasă la pensie la vîrsta de 65 de ani. Însă, schimbarea Legii Educației Na­ționale, promulgarea și publicarea ei în Monitorul Oficial s-a făcut în ianu­arie 2011 de către Daniel Funeriu. Una dintre prevederile legii sale a fost cea a alegerii rectorilor și structurilor de conducere din mediul universitar de către întregul personal didactic și de cercetare. Dacă la alegerile universi­ta­re din 2008, studenților le era garantată prin Carta Universității puterea decizională, în noua lege a educației minstrul a specificat clar faptul că în Senat studenții vor fi reprezentați într-un procent de 25 %.

Daniel Funeriu a adus din nou în discuție crearea consorțiilor universitare, abrogată în mandatul Athanasiu, propunându-le instituțiilor de învă­ță­mînt superior să se reorganizeze astfel pînă la sîrșitul anului 2010. De asemenea, ministrul a realizat o altă clasificare a universităților românești. Rezultatele pu­blicate de Asociația Universită­ți­lor Eu­ropene au arătat că sînt 12 instituții de top încadrate în categoria universități de cercetare avansată și educației. Alte 15 instituții de învățămînt superior, îm­preună cu cele de artă și cele militare, alcătuiesc categoria universități de edu­cație și cercetare științifică, iar restul sînt universități centrate pe educație. În anul universitar 2011-2012, instituțiile aflate în prima categorie au primit cu 20% mai multe locuri pentru progra­mele de masterat și doctorat, celor ierarhizate în a doua clasă li s-a redus din locurile post-doctorale, iar cele din a treia categorie au primit doar 1.6% din locurile pentru doctorat.

În februarie 2012 guvernul Boc și-a înaintat demisia, iar în locul lui Daniel Funeriu a fost numit Cătălin Baba. Acesta s-a aflat doar 78 de zile la conducerea MECTS, timp în care a propus restructurarea ciclul universitar de licență, pentru a-i crește eficiența economică, finanțînd cu predilecție programele de studii clasificate pe primul nivel de calitate. În plus, de anul vi­i­tor, finanțarea universităților se va realiza pe bază de granturi, și acestea vor avea posibilitatea să stabilească numărul de studenți pe care îi acceptă la studiile de la ciclul de licență, în limita lo­cu­ri­lor puse la dispoziție de către minister. Pen­tru anul universitar 2012-2013 au fost pro­puse 45.887 granturi de studiu.

După propunerea Corinei Du­mi­trescu, pentru conducerea Minis­te­ru­lui Educației, Cercetării, Tinere­tu­lui și Sportului a fost recomandat Ioan Mang. Acesta a spus pentru Mediafax că are ca prioritate în ministerul pe care-l va conduce organizarea ba­ca­la­ureatului și examenului de admitere la facultate. Dacă vor fi continuate re­for­me­le existente sau se vor propune al­te­le care să schimbe și mai mult sistemul educațional se va ști luni, 7 mai, dacă guvernul Ponta va obține votul de in­vestitură din partea Parlamentului.

Laura ELENA BEJINARIU

Anca TOMA