Tandem pe pînza de tablou

„Crezi că timpul îi poate reuni la nesfîrșit pe aceia care s-au iubit în­de­­a­juns de tare ca să nu-l piardă? Cre­­zi, Clara?” este întrebarea care îl ma­cină pe Johnatan pe parcursul ro­­manului „În altă viață” a lui Marc Levy. Dragostea pierdută și iden­ti­fi­­ca­rea acesteia printr-o succesiune de sen­zații de „déjà-vu” reprezintă i­­de­ea în jurul căreia gravitează ac­ți­unea căr­ții.

Personajele, Jo­hna­tan și Clara, lu­crează în domeniul artei plas­tice și au viețile prinse între do­uă lumi: cea din prezent și cea care a e­­xistat în tre­­cut. Iar în momentul în ca­re a­ceș­tia se întîlnesc pentru pri­ma dată în via­ța reală, retrăiesc clipe consumate în­tr-o viață anterioară.

Aici apare și ideea conform că­re­­­ia trupul este într-o permanentă că­­­utare a resurselor de viață, pe ca­re le poate accesa în funcție de energia pe care o acumulează în timpul vie­ții. A­­ceasta depinde de intensitatea sen­ti­­mentelor, în lipsa cărora orice for­­mă de viață s-ar stinge. Mai mult, au­to­rul oferă și varianta unei trans­mi­­grații a su­fletului sau a reî­n­car­nă­rii acestuia du­pă moarte. Astfel, Joh­natan și Cla­­ra trăiesc aceeași po­veste de mai mul­te ori, fără ca mo­artea să reușească să le șteargă a­mintirile dintr-o altă e­xis­tență. Vi­a­ța lor din prezent este le­ga­tă de pictu­ră, aceștia întîlnindu-se la Londra, în căutarea picturilor care a­parțin u­nui rus din secolul XIX. Mo­mentul în care descoperă că ul­ti­mul tablou nu es­te semnat și nu poa­te fi autentificat este începutul aventu­rii de cu­noa­ș­te­re dintre Johnatan și Cla­ra. In­di­ciile pe care le descoperă duc la con­cluzia că pictorul rus era tatăl fe­­tei, iar opera de artă era ultima a­min­­tire de la acesta. Finalul cărții îi gă­­sește pe protagoniști în viitor, în fa­­ța aceluiași tablou pe care re­u­și­se­­ră să îl autentifice cu un secol în ur­mă.

Povestea lor se aseamănă cu cea din spatele tablourilor, iar stilul în ca­re este scris se aseamănă unui joc de puzzle, personajele re­des­co­pe­rin­du-se cîte puțin cu fiecare pa­gi­nă. Cei doi a­jung să creadă că o astfel de dra­gos­te este destinată doar su­fle­te­lor pe­reche, iar reîntîlnirea lor este un se­mn spre confirmare. „Se întîmplă u­neori ca două suflete să se în­tî­l­n­e­as­­că pentru a nu mai forma decît u­nul singur. Sînt de nedespărțit și se vor că­uta neîncetat, din viață în via­ță.”