Rodul de sub bradul electoral
Povești fără timbru 12 decembrie 2012 Niciun comentariu la Rodul de sub bradul electoral 2Imaginați-vă o ceapă mare, purpurie, înfofolită bine-n pături străvezii care-și îngroașă culoarea pe măsură ce se-nmulțesc. Ceapa asta uriașă încă nu miroase a ars, fiindcă nu s-a pus nimic pe foc, nici măcar n-au tocat-o. Mai puneți în blidul ăsta pentru ciclopi un brad verde, drept și gol, fără podoabe, fără lumini. Nu amestecați. Încă.
„Apăi anii tot cresc la număr, dom’ Oajdea, da’ bradu’ ista se face tot mai mititel, o să rămînem cu-n ciot la Crăciunul viitor.” Asta e problema care se discută la sfatul din fața cinematografului Dacia, în Alexandru cel Bun. În mijlocul grupului, ca-n miezul cepei, deputatul PP-DD Daniel Oajdea nici nu dă din mîini, nici nu prevestește un „mai bine”. O bolboroseală greoaie, de piață, îi plutește deasupra capului și pare mai caldă și mai iute acolo, în sufletul problemei. Pe foile de la suprafața bulbului stă scris, alb pe roșu, USL. Poate de asta unii bătrîni, cu toate că au o singură mare problemă, pensia ciopîrțită, nu pricep „pînă la urmă aista de-a cui îi?”. Băieții cu veste de fîș de-un sîngeriu liberal îi flutură drept în ochi deputatului cărțulii despre candidații proprii, cu cîte-un „ia vedeți, poate vă răzgîndiți, cum ați făcut și cu PDL-ul”.
Nu mai rupeți cu gura!
Pensionarii s-au înavuțit cu cîte-un ziar violet și-l freacă-n palme ca să verifice, pare-mi-se, dacă se ia tușul. „O dat bani, n-ai treabă. Auzi cică «Fac pentru tine ce am sperat să facă alții pentru mine»”, își citesc unul altuia, schimonosind lozinca de vreo trei-patru ori, cum ai frămînta o ceapă în palme, fărîmînd-o. „Adică? Eu nu-nțăleg. Ăi, Nicu, ia zi tu, că ești mai beat ca mine.” Din toată nădușeala c-o notă de vîrf izbind a țuică, Nicu duhnește cel mai drăcos. Și argumentează cel mai bine că „gradul de infracțiunalism e cel mai mare la noi în cartier”. Oajdea ascultă, zîmbește ca de-un banc sec, „dă noroc și cu gîștele”, după cum îngroașă treaba un cetățean în palton negru, greoi, apropiindu-se de dînsul. „De ce veniți aici să vorbiți, unde-a muncit domnu’ Nichita”, iar bărbatul mai să-și facă și-o cruce în fața statuii cu soclu marmorat a lui Alexandru cel Bun. De sus, „ocrotitorul nostru a văzut cît ați furat, nu mai rupeți cu gura că-i proiectul ’neavoastră!” îi țîșnește ura bătrînului Stamate, de pe vîrful limbii.
Ceapa e curățată de mult de foile USL-iste. A încolțit alt arpagic în jurul băieților cu pungi pe care „dacă scrie PP-DD, nu-mi trebuie, cum mă duc eu la piață așa? Îmi iau palme ca băietu’ cela”, se frămîntă moșnegește doi cetățeni. Au auzit povestea lui Oajdea cu voluntarul care-a luat bătaie de la „zece USL-iști, în jachete din acelea, ați văzut”. O femeie cît trunchiul scurt al pomului neîmpodobit pornește a răcni cînd aude pozna. „Unde nu era în mîinile mele, animalul!” și pe mine mă trage deoparte Nicu, la o vorbă. El nu crede în pixul ăla din sacoșă, nici nu mai speră la „o umbrelă din aceea bună rău”, ca bătrînele care stau pe lîngă mulțime ca niște foi smulse cu tot cu pulpă din leguma zemoasă a tratativelor pentru viitor. „Noi nu mai prindem binele ista, domniță dragă, da voi, voi o să mîncați pîinea asta cu ceapă pe care-o jură ei”.
Adaugă un comentariu