Ușa noastră deschisă

Cînd eram de-o șchioapă și repetam al­fabetul uitîndu-mă la subtitrări, am vă­zut un film cu un copil închis într-un fel de balon, în care cică se ferea de mediu. Nu am înțeles de ce băiatul părea atît de trist; adică putea să se joace toată ziua, nu erau alți oameni care să-l bată la cap și nu trebuia să meargă la școală.

Cam așa sîntem și noi acum. Doar dacă te uiți pe Pro TV la știrile de la ora 19.00, îți dai seama cu ușurință că noi sîntem nu doar centrul Europei, ci și centrul lumii. Singurele știri din afara graniței sînt clipurile cu pisici de pe You­tube transformate în subiect de presă, ori cînd un român e prins la furat prin vreo altă țară. Preferatele noastre-s alea în care deși sîntem numiți țigani și a­sa­sini cu o zi înainte, le salvăm mai apoi copiii din clădiri în flăcări, sau le dăm peste nas cu inteligența tinerilor noștri. Nu ne pasă că anul trecut pămîntul s-a pă­tat cu sînge din pricina mai multor conflicte, sau măcar de povești interesante precum că în China problema traficului va fi ameliorată de înlocuirea autobu­zelor tradiționale cu unele pe sub care poți trece cu mașina, sau că au fost des­co­perite noi planete în sistemul nostru so­lar.

Poate că ne-am săturat să ne integrăm într-o lume care se uită la noi doar pentru a găsi un fraier pe care să dea vina pentru fiecare ou spart și ne-am închis în universul propriu, baricadîndu-ne î­nă­un­tru. Asemeni meșterului Manole, ne-am zidit femeile, pentru ca din afară să se ob­serve doar jumătatea care seamănă cu Kate Middleton și ne-am împărțit în tot felul de tabere (mîrlani, pensionari, ți­gani, bolnavi, cocalari, comuniști, pu­pin­­curiști, ultrași și așa mai departe). N-am uitat însă să lăsăm și o ușă deschisă, la pragul căreia stăm cu zecile îngrămădiți și ne spunem amăgiți ca un cîine schi­lod­it că afară-i sigur mai bine.