Proiecte de cercetare, cu bani de-acasă
Academia de gardă 4 martie 2013 Niciun comentariu la Proiecte de cercetare, cu bani de-acasă 9Începînd din acest an, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iași lansează un proiect din fonduri interne care prevede susținerea, din punct de vedere material, a lucrărilor de cercetare științifică inițiate de studenți. Conducerea USAMV a deschis acest program la începutul lunii februarie a acestui an, iar cererile s-au depus pînă luni, 4 februarie.
Evaluarea lucrărilor de cercetare va fi realizată în două etape. Etapa externă presupune examinarea proiectelor de către alte instituții de învățămînt superior agronomic, din București, Cluj-Napoca și Timișoara. „Se face întîi o evaluare de către profesorii din alte trei centre universitare, în funcție de natura proiectului, fiindcă dacă nu avem, spre exemplu, un specialist bun la București în Medicină Veterinară, trimitem proiectul respectiv la Cluj. Rectorul va desemna universitățile care vor face evaluarea, urmînd apoi evaluarea internă, de aproximativ o lună”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Leonte, prorector responsabil pentru activitatea de cercetare la USAMV.
La această a doua etapă vor participa proiectele care au acumulat în prima fază cel puțin 25 de puncte din 50. Comisia va fi numită și în acest caz de către rectorul USAMV, prof. univ. dr. Vasile Vîntu și va fi compusă doar din profesori ieșeni care vor examina din nou cererile înaintate. „Doar cei ce nu au ajuns la vîrsta de 36 de ani vor putea beneficia de susținerea financiară oferită din fondurile proprii ale universității, iar aceaștia, la rîndul lor, au voie să cheltuie doar pe reactivi (n.r. : agenți chimici), aparatură de cercetare sau pe deplasări fără diurnă”, a adăugat prof. univ. dr. Constantin Leonte. Contractarea va fi posibilă doar după perioada de contestații prevăzută pentru cei ce au depus cererile și nu au primit aprobare, între 25 și 27 martie.
Proiectul de finanțare cuprinde toate cele patru domenii, Agricultura, Horticultura, Zootehnia și Medicina Veterinară. Pentru fiecare dintre aceste patru domenii pot fi alese maximum patru proiecte de cercetare, ceea ce înseamnă că se pot depune 16 cereri pentru o finanțare de cîte 15 000 de lei pe an, timp de 24 de luni.
Daniela VORTOLOMEI
Adaugă un comentariu