Și mîinile pot iubi
Punctul pe VIP 12 martie 2013 Niciun comentariu la Și mîinile pot iubi 1Bill Roache, actor britanic de 81 de ani, renumit pentru faptul că s-ar fi culcat cu peste o mie de femei, a declarat în urmă cu cîteva zile că renunță la sex. Acesta este membru al unei secte care crede că puterea iubirii poate vindeca orice boală, poate pune capăt războaielor, sărăciei sau foametei. Pure Love Movement (n.r.: Mișcarea Iubirii Adevărate), al cărei adept a devenit după ce a divorțat de Emma Jesson în vîrstă de 44 ani, a reușit să-l convingă pe actorul iubăreț de faptul că nu mai are nevoie să întrețină relații sexuale și să-și reorienteze energia pentru a vindeca cu ajutorul dragostei.
Cu toate că acesta declară că „totul îmi funcționează încă” nu mai simte nevoia de a avea în așternuturile sale nici o femeie și asta după o revelație pe care a avut-o la puțin timp după ce s-a alăturat Mișcării Iubirii Adevărate. Cunoscut și sub numele de Corrie Legend Bill, starul căsătorit de două ori și cu patru copii a devenit recent un „vindecător”, cum se autointitulează, pentru grupul Cheshire, condus de o fostă asistentă medicală. Pînă acum mișcarea are doar 13 adepți, însă, recent, publicul a fost invitat să se alăture acesteia la ședințe la care au participat membri „cu înțelepciune superioară” și care au explicat celor prezenți ce este mesajul dragostei și au descifrat misterele universului.
La aceste întîlniri actorul și-a încercat puterile canalizîndu-și afecțiunea prin mîini în corpurile celor pe care a încercat să-i curețe de boli. Bill Roache afirmă că într-o astfel de sedință a reușit să vindece de cancer o femeie. Însă, pentru a repeta minunea și cu o altă persoană, aceasta trebuie să audă mesajul iubirii care trece prin mîinile lui și să „vibreze” atunci cînd o atinge.
Cu toate că Roache este membru al unei noi secte, el afirmă că nu contrazice povețelor lui Iisus sau Buddha și că îi respectă pe aceștia, doar că mesajul lor a fost distorsionat în timp și că lui i s-a revelat învățătura pierdută a acestora. Mișcarea, al cărei adept este, acceptă orice persoană dispusă să i se alăture și nu face discriminare de nici un fel, singurul criteriu fiind acela al disponibilității pentru iubire. Acesta este și motivul pentru care actorul devenit vraci numește Pure Love Movement mai presus decît orice religie. Este posibil să fie mai presus și decît Misa, o altă organizație cu care, după genul de precepte și învățături, pare a se înrudi.
Andrei MIHAI
Adaugă un comentariu