Curajul unui ciob de sticlă
Pastila de după 8 aprilie 2013 Niciun comentariu la Curajul unui ciob de sticlă 3Eram trei copii. Eu, Irina și Sașa. Nu aveam mai mult de patru ani, însă de pe atunci am început să ne exploatăm la greu talentul, cel al curajului. De fiecare dată cînd ne întîlneam în curtea blocului, după un prînz sățos, Sașa mergea la o baltă din apropiere ca să prindă o broască. Băiatul o aducea aproape sufocată între degetele lui, un fel de anestezie, eu o întindeam pe „masă” și o țineam de lăbuțe, iar Irina îi spinteca pîntecele cu un ciob de la o sticlă de vodkă spartă găsită prin iarbă (dinadins vodkă, fiind profesioniști în domeniu, știam că taie mai bine). Lecuiam „săritoarea”, ca pe toate celelalte, de apendicită.
Dacă noi, trei copii plictisiți de păpuși și mașinuțe, ne-am fi născut cu 15 ani mai tîrziu, am fi ajuns la vreun show care strînge talente din toată țara. Cine a mai văzut copii care au învățat să facă apendicectomie de la televizorul lăsat să vorbească toată ziua? Aveam să fim priviți de milioane, apreciați, judecați, votați sau urmăriți de presa care scoate știri din burtă, burta amfibiei crăpate.
Revin la mijlocul anilor ’90, cînd copiii talentați erau cei care dansau și cîntau la emisiunea „De la 5 la 10” pe postul Moldova1. Restul eram ștrengari inventivi, fie că abia învățam să pronunțăm corect litera „r”, fie că deja eram ajunși la nevroza pubertății, nevroza părinților, bineînțeles. Iar pentru încă un geam spart în timp ce încercam să învățăm trucuri cu mingea, mama lipea dojana de noi cu o curea. De unde bani pentru geam nou? Astăzi, ne cumpără(m) de ultimii bani bilete la tren și ne duce(m) la TV, ca să ne vadă bunica pe ecranul cu colțuri fumurii.
Ironic, peste cîțiva ani și mie și Irinei ni s-a făcut apendicectomie. Nu știu ce s-a întîmplat cu Sașa, el a dispărut odată cu dorința noastră de a salva broaște.
Daniela VORTOLOMEI
Adaugă un comentariu