Dilema dragonului

Neliniștit, se uită atent în toate di­recțiile, sfîrșind prin a-și pierde pri­vi­rea către cer. Direcția și intensitatea vîn­tului sînt numai bune, iar bătrînii sînt pregătiți să-i critice fiecare miș­ca­re. El e ultimul dintre dragonii de vîr­sta lui ce trebuie să treacă de proba ma­turității, însă va fi greu să-și impresi­o­neze clanul, mai ales după presta­ți­i­le celor dinaintea sa. Conducătorii vor­besc despre cea mai puternică gene­ra­ție de pînă acum, iar Volos n-ar vrea să le înșele așteptările. Dintr-o miș­ca­re simplă își ridică aripile neobișnuit de mari față de restul tinerilor, și din­tr-o alta spulberă cu ușurință vîntul a­flat la mila sa, provocînd panică prin­tre furnicile și greierii ce se tîrăsc lîn­gă ghearele sale.

De zbor nu i-a fost frică nicioda­tă, și nu există vreun alt dragon în trib ca­re să poată zbura mai aproape de nori decît acesta. Reușește să smulgă un trunchi de copac de pe cel mai înalt punct al de­alului, și îl aduce la sol î­n­­a­in­te ca lu­mina soarelui să acopere ce­le trei pie­tre așezate cu grijă, im­pu­se ca re­gu­lă. Însă ce-i mai dificil abia acum ur­mea­ză, căci trebuie să prefacă trunchiul pe care tocmai l-a adus în scrum, iar Vo­los încă nu a cunoscut gustul flă­că­ri­lor. Încearcă să aplice ce a fost în­vă­țat concentrîndu-și mînia în plămîni, pen­tru ca mai apoi să dea dru­mul unui vî­jî­it ce face ca pînă și pă­mîntul să tre­mu­re.

Din păcate nu re­u­șește să scoată nici măcar o scînteie fă­ră ca drago­nul să-și poată explica de ce. Și chiar da­că nu s-a simțit niciodată ca un intrus, de­și culoarea solzilor săi nu sînt roșii sau gri precum restul, Vo­los se simte pen­tru prima oară singur. Însă nu apucă să-și ducă gîndul la bun sfîrșit,0 căci re­alizează că a transformat buturuga în­tr-un bloc uriaș de gheață. Bătrînii nu au mai văzut niciodată așa ceva și ră­mîn înmărmuriți. Aceștia parcă-i și pre­văd viitorul pentru ur­mă­torii 200 de ani și ar vrea, dacă ar putea, să-l pu­nă într-o vitrină înrămată cu aur, fără să le pese că dragonul vrea doar să-i cu­noas­că și să trăiască împreună cu ai săi, cei cu pielea albastră.