Cînd zilele cailor sînt numărate

Șah-mat Niciun comentariu la Cînd zilele cailor sînt numărate 6

Calul lui Silviu Todorescu aș­teap­tă în ploaie, înhămat la o căruță goală și atît de folosită, încît ai impresia că da­că animalul se va mișca din loc totul se va transforma instantaneu într-o gră­ma­dă de rumeguș.

Băiatul se uită spre calul peste ca­re plouă și știe că mare lucru nu mai are ce să-i facă. Calul fornăie greu, coas­te­le i se umflă prin piele, ca un acor­de­on, la fiecare respirație. „Hai, în spate! În spate, tu n-auzi?”, îl împinge de hă­țuri stăpînul, să-l scoată în mijlocul cur­ții, cît să-l poată analiza veterinarul mai bi­ne. Doctorul îi prinde calului botul, i-l ține bine, apoi îi desface buzele groa­se și-i apucă limba cu mîna, cît să se ui­te sub ea.

Calul lui Silviu e bolnav. E foar­te bolnav, ar spune veterinarul. Are ane­mie infecțioasă ecvină. Sau SIDA ca­ilor, cum mai e cunoscută boala. Încă de acum doi ani, o campanie de eradica­re a epidemiei de anemie ecvină, presa­tă de Uniunea Europeană, a răpit mii de cai din bătătura țăranilor și i-a tri­mis la abator. La abator animalele de trac­țiune au devenit salam, conserve și ce mai devin caii cînd stăpînii lor nu mai găsesc acel ceva nobil în ei.

Lui Silviu i-au mai luat doi cai, a­cum doi ani, tot veterinarii. Pentru el, doctorii nu mai sînt nimic altceva de­cît niște samsari. Băiatul e convins că to­tul e o escrocherie. „Nu-s bolnavi! și da­că sînt, mai bine-i las să moară… De as­tă primăvară am făcut 150-140 de mi­lioane cu el – zice și arată spre anima­lul ud leoarcă, înglodat în curte. Îl mun­cesc eu, de ce să-l dau. Și dacă moa­re, îl las acolo să-l mînce sălbă­ti­ciu­ni­le…”.

Problema cu animalul lui Silviu e că – așa cum ar spune și numele bolii de care suferă – anemia ecvină se transmi­te foarte repede de la cal la cal, prin muș­te și alte insecte care poartă sîngele otrăvit printre toate animalele. Dar da­că e așa, se întreabă și Silviu ca și con­sătenii lui din satul Feneș, Alba, ale că­ror animale considerate bolnave au avut aceeași soartă, de ce mulți și-au văzut caii vii și nevătămați prin alte sa­te din jur, după ce li s-a spus că trebu­ie să ajungă la abator?

„E păcat că vii să declari o epide­mie pe un sat și apoi vii tu să te îm­bo­gă­țeș­ti…”, lasă să se înțeleagă o es­cro­che­rie cu cai vecinul lui Silviu, Victor To­ma. Și-apoi, cică de cînd cu „SIDA cai­lor” asta, și-a luat veterinarul din zonă di­ta­mai mașina cu tracțiune 4×4 și cine știe cîți cai putere! Acuma oamenii ar scui­pa în urma lui, dacă ar fi de față. Că um­blă cu fală printre țăranii ai căror cai au fost luați și le zice dacă i se mai re­proșează ceva că „Ce? Nu te-a des­pă­gu­bit statul?”. Lui Silviu i-au dat ju­mă­ta­te din cît valorau caii luați acum doi ani, așa că nici nu mai vrea să audă de despăgubire, știe el cum stă treaba as­ta.

Dar oamenii nu-s proști, repetă Sil­viu de lîngă calul lui bolnav. Au și ei a­cum televizor. A văzut el cum a fost toa­tă treaba asta cu „scandalul cărnii de cal vîndută pe post de vită”. Și s-a gîn­dit atunci, cumva prostit de propria-i re­velație, dacă n-o fi mîncat și el o gustoasă friptură de vită făcută chiar dintr-unul din caii săi.

Andrei UDIȘTEANU 

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top