În bătaia vieții

Se gîndește rar la luptele pe care le are de dus. Studentului îi place să lu­cre­ze la foc intens pe ultima sută de metri, să simtă cum stresul și cafeaua amară îi curg prin vene rapid, în rafale, ca niște gloanțe rătăcite pe frontul de luptă. Nu îi place să își ocupe timpul cu gînduri negre înainte de vreme. Dar cînd răz­bo­iul vine, îl prinde nepregătit, dezgolit în fața tunurilor încărcate cu note proaste și amenințări cu restanțe greu de trecut.

Se înarmează însă cu curaj, știe că trebuie să treacă prin asta. Și atunci să-l vezi! Din desișul încîlcit al foilor de curs nu își mai ridică capul, de frica inamicilor ce îi pot întrerupe activitatea. Îi cu­noaște așa cum își știe propria palmă. Internetul îl amenință la tot pasul și se ține scai de el, ca un adevărat dușman. Îl prinde atît de bine, încît bietul student nu rezistă în fața amenințării Fa­ce­book-ului și se lasă aruncat în hățișul notifi­cărilor. Telefonul îl chinuie cu di­bă­cie, împungîndu-l cu baioneta ascuțită a a­pe­lurilor ce îl cheamă departe de masa de studiu. Iar dacă reușește să treacă de aceste lupte, tot nu se vede scăpat. Încă mai are de înfruntat cea mai mare te­me­re: să reușească să parcurgă în timp util drumul de la neștiință la cu­noaș­tere. Să se învețe cu cîmpul de luptă și să îl do­mine înainte ca tunurile să ajungă la el. Sau el să ajungă la ele.

E nevoie de curaj să fii student. έna­inte de a ajunge însă la acest statut, pu­iul de om trebuie să se formeze, cum alt­fel dacă nu chiar ca la armată. Că doar tre­buie să treacă prin probe grele pentru a ajunge la facultate. Iar dacă va lua notă de trecere, drumul e ca și bătut. Va în­ce­pe să meargă gol-goluț și cu mîinile pus­tiite spre noi orizonturi. Inevitabil, spre adevăratele războaie din viața lui. De hai­ne va face rost pe parcurs.