O Românie prea mică
Opinia de la centru 27 mai 2013 Niciun comentariu la O Românie prea mică 28Ceaunul aștepta pe plită nerăbdător. Coaja aurie de mămăligă care îi împrejmuia marginile se cocea pocnind. Și mama punea cu grijă laptele strecurat, muls cu o oră înainte, ușurel și începea sfîrîiala. În cîteva minute deja laptele se ridica nervos, lăsînd pe margini o dantelă de spumă. Ceaunul se odihnea pe un petec de iarbă și noi povesteam cîte ni s-au întîmplat peste zi. Eu aveam privilegiul de a răzui coaja de pe ceaun. Nu era nimic mai bun pe lumea asta.
Dimineața umblam la cuibar. Cu două ouă în buzunar îmi luam de grija micului dejun. O omletă în care aruncam și o palmă de mărar, cu niște castraveți proaspeți. Asta după ce îmi luam papara de la mama: „nu mai calci pe rugi, că se amărăsc!” Apoi ne adunam care de pe unde pentru prînzul care însemna o ciorbă de cartofi dreasă cu smîntînă, un copan de pui, o salată.
Nostalgia mă apucă de cum pun piciorul în piață. Îmi vine să mă iau după oamenii care vînd acolo pînă acasă doar așa mi-oi putea retrăi copilăria.
Teo a plecat din România în State cînd era prea mic ca să fi avut timp să prindă gustul mîncării de aici. S-a întors la 30 de ani pentru afaceri. 30 de ani și 190 de kilograme mai tîrziu. Nu intra într-o Dacie, ocupa singur un lift și oricît a căutat în magazinele pentru grăsuți, tot n-a dat peste măsura lui – 7XL. Unde mai pui și toate privirile pe care le aduna de peste tot. „Uită-te în jur, dacă vezi pe cineva mai gras decît tine, nu trebuie să slăbești!”, i-a spus un văr. Nu a găsit… Și cum România era puțin cam mică să-l încapă – să recunoaștem, avem o problemă și cu persoanele cu probleme cu greutatea – a luat decizia vieții lui – să lase pe banda de la sala vreo 90 de kilograme. A trecut peste nostalgia acelor multor cheesburgeri care umpleau masa de prînz, a dulciurilor grămadă, la orice oră. Abia dacă mergea pe jos zece minute, acum poate și să danseze pe bandă. Kilogramele se topesc, mai greu, dar se topesc.
Poate că n-am prea evoluat. Lumea mai merge cu căruța, avem plite cu lemne în casă și toalete în grădină. Dar încă mai încăpem pe ușă. Așa că și țara asta are un merit: să ne mențină la o greutate normală.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu