Cosițe pe timp de vară

Pastila de după Niciun comentariu la Cosițe pe timp de vară 14

Să ne punem cenușă în cap. Am ci­tit într-o revistă că revitalizează pă­rul, îl face mătăsos și plăcut la atingere, pre­cum o adiere de vînt în mijlocul ve­rii. Dar nu pentru asta zic să ne mîz­gî­lim cu tină, ci să ne tînguim, precum o­dinioară fariseii, că, iată, la începutul lui iunie, cînd timpul este atît de frumos pentru plimbări, noi studenții, treb­uie să stăm cu ochii în cărți, timp de 14 zile, cît ține sesiunea, un fel de Săp­­­tămîna Patimilor prelungi­tă.

Or, cele șase, nouă sau 12 examene sînt vă­zu­te ca niște focuri mistuitoare ca­re transformă omul din noi. Și dacă î­na­inte mai împărțeam ciocolata, bi­ro­ul sau cursurile cu colegii de an sau cei de cameră, acum tot ce ne înconjoară nu doar că ne aparține, dar deține și che­ia succesului în perioada următoare. Adică rolul de-a ne plasa suficient de sus pe catalogul anului, cît să le asigure unora un loc de cămin în Tîr­gu­șor și o bursă decentă, iar altora să le po­to­leas­că pofta de note umflate. Ne­pă­să­torii, însă, par a fi categoria cea mai mul­țu­mită de sesiune. Pentru ei, faptul că nu trec examenele sau faptul că le trec, „tot un drac înseamnă”. Ori­cum ur­mea­ză o sesiune de restanțe și ori­cum la anul vor mai susține două sesiuni.

Am și prieteni care se îngroapă în sala de lectură, într-o mare de cursuri dezordonate, care aduc mai degrabă a foi din alte timpuri la cît sînt de u­za­te. Andreea, de exemplu, studentă la Drept și Psihologie, nu iese din ca­me­ra goală în perioada asta, nici cît să mănînce o masă întreagă. O pungă de co­vrigi cumpărată de la chioșc seara e singura ei pauză de la bolborosit tex­te pe de rost. Cîndva se plîngea că-i cade părul întruna. Pe-atunci încă nu știam de trucul cu cenușa.

Autor:

Iulia CIUHU

Șef de departament la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași, masterand la Facultatea de Istorie a UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top