Un an nou fericit!
Editorial 10 iunie 2013 Niciun comentariu la Un an nou fericit! 7Pentru studenți și profesori, sfîrșitul de an nu vine pe 31 decembrie. Ci undeva pe la sfîrșitul lunii iunie, cînd situațiile anului universitar se încheie, cheile succesului se predau, licențele și disertațiile se suțin. Acela este momentul în care tocile aruncate în aer stîrnesc înzecit mai mult decît fascinația superficială a unui tun cu confetti. Atunci emoțiile din glasurile absolvenților țin loc de artificiile din piața publică.
Aerul vibrează de bucurii autentice, de dezamăgiri mascate și de speranțe netrucate. Este adevăratul sezon al sărbătorilor pentru cei care au pășit vreme de cîțiva ani, adunați într-un pumn și-ntr-un suflet, într-o universitate. Toți cei care mai ieri se dușmăneau, se strîng în brațe cu putere și își declară iubire veșnică. Granițele dintre studenții buni și cei slabi, dintre cei conștiincioși și cei leneși, se șterg. Ca și cele dintre profesorii permisivi și profesorii severi. Și nu e nici o umbră de ipocrizie în asta. Starea este atît de intensă și de-adevărată încît pînă și-un nihilist, cîrcotaș și morocănos, trebuie să-și rețină lacrimile sau să-și ascundă sub mînecile sacoului pielea de găină.
Ca și sărbătorile „celorlalți”, acesta este un prilej de refacere a forțelor și de reîncărcare a bateriilor. Pentru profesori – ca să se încredințeze că merită să o ia de la capăt la anul, cu altă generație și, pentru studenți – ca să poată porni cu inima sus într-o expediție prin lume, în căutarea rostului în viață. Frumos este că nimic nu se numără. Tot ce s-a pus la suflet se șterge, ca să rămînă numai amintirile frumoase. Pateticul n-are nevoie de scuze și nici de justificări. El este încredințarea că, așa strîmb cum este, acest sistem de educație mai construiește semnificație și mai prilejuiește încîntare pentru partenerii din acest „act al educației” care, măcar la sfîrșit, se poate preface într-un dans.
Pe acest fond sentimental, numai bine se pliază un Iași în sărbătoare, unde pentru prima dată se va organiza un Festival Internațional al Educației, după modelul celui de la Edinburgh. Teatrul, opera și dansul în stradă, ce vreme de o săptămămînă o să acapareze privirile și prioritățile întregului oraș, este un bun prilej să ne amintim că educația trebuie să însemne culoare, bucurie și încrederea că ideile îndrăznețe și nonconformisul pot schimba lumea. Să ne amintim că ceea ce facem noi, studenți și profesori, nu se petrece în anticamera lipsei de orizont și de semnificație. Are un rost înalt, care nu poate fi egalat de nimeni și nimic. Este pentru a vedea lumea cu niște ochi care pot pătrunde frumusețea în esența formelor ei de manifestare. Chiar dacă este doar o iluzie ce se spulberă cînd magicienii părăsesc scena. Și, dacă vom merge în marș, va fi pentru a spune că educația mai trăiește, ca principiu și rațiune de-a fi în unii din noi, pesimiști sau posomorîți, cum am fi. Porunca din interior este să ne bucurăm și să ne promitem toate acele lucruri pe care nu le vom îndeplini. Iar pe wishlist să fie musai obligația de a face ca, ceea ce nouă ne-a fost urît, să devină fascinant pentru cei care vor sta în locul nostru în bancă sau la catedră.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu