Festivalul care ține nouă luni

Este o perioadă strălucită, plină de noi posibilități și ocazii de a-mi umple viața cu tot felul de experiențe necunoscute pînă acum. Este același lucru repetat deja de prea multe ori, plin de fețe obosite, atracții monotone și care din primele zile îmi mănîncă orice rezervă de răbdare.

Am posibilitatea de a întîlni oameni noi, fiecare cu cîte o poveste unică de viață, alături de care voi petrece aceste nouă luni într-un mediu înconjurat de lecții importante și numeroase întîmplări pline de umor și voinicie. Vremea de-afară mă ispitește să rămîn în culcușul meu de-acasă, departe de toate privirile care îmi dau fiori pe șina spinării. Fazele cele mai interesante oricum le descopăr în afara programului festivalului, iar plictiseala anostă o resimt mult mai puternic decît în alte anotimpuri. Poate voi da vina pe astenie.

„Viața nu e vre­un cerc sau vreun ciclu. Nu poți să o iei sistematic de la capăt fără să ajungi nicăieri. Începutul nu trebuie să vină la un moment precis în calendar și nici nu are rețete”.

Timp de cele nouă luni am ocazia de a afla tot felul de sfaturi și șiretlicuri pentru a mă descurca în viitorul apropiat. Astfel de lucruri nu le poți învăța de unul singur, dar cu ajutorul unor  veterani experimentați, pot trece mai ușor peste toate noile descoperiri. Nu sînt singurul care dorește să afle lucruri noi, dar cînd trebuie să fiu într-o constantă rivalitate cu restul persoanelor din același rînd cu mine, parcă nu mai am nici un chef de a lupta și mai degrabă  încerc să trec pitit prin următoarele luni.

Orice ar urma, de-abia aștept să văd ce mă așteaptă. Orice ar urma, nu cred că o să merite tot de­ranjul.