Pentru o bere, Costi lasa garda jos

Isi prinde tigara intre buze apoi isi scoate toate cel trei telefoane mobile pe masa, asezindu-le strategic in partea dreapta. Nu vrea bere la doza, doar la doi litri, sa-i ajunga. Faceti cunostinta. El este Costi. Numai prietenii au voie sa-i spuna asa, restul doar “Sa traiti!”. Este portar la Spitalul “Parhon” din Iasi de un an si ceva, iar colegii lui de tura sint cei mai buni afaceristi. “Nu avem voie sa bagam masini in parcarea din curte, dar la unii le mai facem loc, contracost. Eu iau banii, iar colegu’ ii parcheaza. Facem jumi-juma’, pe tura imi iese de mincare si de tigari si ma mai duc si cu bani acasa”. Costi se umfla in pene de mindrie ca e baiat descurcaret. Nimeni nu-l intrece la locul lui de munca. Au un televizor mic la parterul spitalului, iar cind sint meciuri mai consuma si alcool. Are noroc ca nu-i pune nimeni fiola. De asistente nu se leaga nici in ruptul capului, toate sint fidele din nastere si se pling la conducere daca le fluiera sau le face vreun compliment, chiar si decent.

Cind a fost prima data de garda la spital, a avut un soc. Prima urgenta la care a asistat l-a speriat  rau de tot. “Era o femeie care tipa de durere cum n-am auzit in viata mea. Nu stiu ce avea, dar m-a ingrozit. Apoi, de cite ori auzeam sirena ma treceau fiorii. Acum m-am vindecat, nu mai am nimic.” Prins in povesti, Costi marturiseste cum in urma cu o saptamina spitalul a ramas fara curent electric in mijlocul unui transplant de rinichi. “S-a ars o instalatie sau ceva de genu’, iar generatorul nu a functionat pentru ca ii lipsesc niste cabluri. A reusit pina la urma operatia, dar a fost mare haos si groaza printre pacienti si personal.”

Am valoare-n buzunar

Costi este bine facut, de la un metru nouazeci in sus. Cind urca in Tico-ul prietenului sau, isi stringe picioarele la piept si prefera locul din spate de pe mijloc. Asta ca sa nu balanseze masina din mers. Are 27 de ani si inca nu a gasit o fata cuminte pe placul lui. Dar nu este dezamagit: “Imi traiesc viata pina atunci”, spune el, stingindu-si tigara in pachetul gol.

In timpul liber, tot afacerist ramine. Cumpara telefoane de la “tinci”, cum zice el si le vinde la pret dublu. “Stiu sa fraieresc, nu gluma. Chiar, nu vrei un Samsung cu clapita? E nou si il dau mai ieftin ca in magazin”. Duce mina la buzunar pentru demonstratie si mai scoate unul. “Astea de pe masa sint ale mele, personale, nu le vind”.

Paula SCINTEIANU