Povestile din cizma

“Cum ajungi in Podul de Piatra este un gang. Acolo cauti usa cu zabrele visinii si ma gasesti oricind”. Nea Marin inchide telefonul si zimbeste privind pe sub ochelari. Este cizmar de 40 de ani iar meseria a invatat-o la Cooperativa “Speranta”. Camera mica si ingusta miroase atit de puternic a vopsea incit ochii iti lacrimeaza dupa doar cinci minute petrecute “acasa” la nea Marin. Din cinci pasi, cizmarul strabate incaperea de la un capat la celalalt si intinde mina dreata patata de vopsea maro, spunind simplu “Bine ai venit”.

Pe masa mica din stinga camerei sta intinsa o geaca veche din piele. Nea Marin se apropie incet, inmoaie buretele in vasul cu vopsea si cu viteza acopera haina, lasindu-o lucioasa si netezind cu dibacie micile imperfectiuni ale materialului. Miinile se misca rapid in timp ce corpul se leagana usor pe melodia veche de la radio. Haina e gata in zece minute. Nea’ Marin o ridica spre lumina slaba de la bec, o priveste atent si o atirna pe o bara alaturi de alte geci din piele neagra. “Merge treaba. Vezi, dai rapid din miini si merge, iar clienti sint. Nu mor de foame. Dar asa-i in meseria asta. Inainte de Craciun si de Pasti mai merge treaba. Vara este mai greu. Lumea umbla in slapi sau desculta, am vazut. Nu are nimeni nevoie de ghete. Totusi, cind am treaba sint zile in care stau si cite 10 ore aici”. In atelier este o dezordine in care doar nea’ Marin se poate descurca. Pe etajera de linga radio are un cactus, singura planta capabila sa suporte vaporii intepatori de diluant. Linga cactus, o pereche de pantofi proaspat vopsiti sint asezati la uscat iar in jur cuie, ate si zeci de capse.

“Toti care vin aici sint clienti vechi”

“30 de lei pentru un vopsit, 15 lei pentru flecuri la pantofi, cinci lei pentru reparatii minore, un leu pentru o capsa si tot asa. Spatiul

l-am inchiriat iar din ce cistig intii imi platesc datoriile si apoi, ce ramine cheltuiesc pentru mine. Ma bucur ca macar are cine sa duca mai departe traditia. Am un nepot care lucreaza in constructii si mai fura meserie. Ii place, mai face un ban in plus. Termina propozitia in acelasi timp in care asaza o capsa la mineca unei haine. “Gata domnu’ Radu. Dai cit te lasa inima, ca esti client vechi. De fapt, toti care vin pe aici sint cunostinte vechi. Domnul asta are fata la Paris, la facultate. Mai este Neculai care fiusu’ e in Italia si nu a mai auzit nimic de el de doi ani. Stiu povestile fiecaruia”. Nea Marin te priveste atent, isi lasa ochelarii sa alunece pe nas si cu o mina sprijinita de masa murdara de vopsea, intreaba: “Dar matale, domnisoara, ia zi, pe unde iti umbla ghetele?” Nea Marin isi urmareste atent clientii, desi pare mereu preocupat de munca sa si traieste fericit prin povestile lor, fara a parasi camera mica ce miroase mereu a vopsea.

Livia MOVILESCU