Imaginea Holocaustului pe retina

Clubul Cinefililor din cadrul Casei de Cultura “Mihai Ursachi” ne potoleste setea de film la inceputul anului 2009 cu o serie de trei proiectii in regia lui István Szabó. Singurul regizor ungur care a cistigar premiul Oscar cu filmul Mefisto din anul 1981. Este “mesterul” a 23 de filme impartite pe doua perioade: prima, cea in care Szabó prezinta Ungaria post-nazista, iar a doua etapa in care regizorul este influentat de filmul romantic englez.

Prima proiectie, de miercuri seara, din cadrul medalionului dedicat regizorului european a fost “Apa” (n.r. – “Tatal”), din anul 1967. Dupa rezolvarea problemelor tehnice, Daniela Abageru,  care se ocupa in fiecare saptamina de multumirea cinefililor, ne-a introdus in universul filmelor lui Szabó prin prezentarea temei care leaga toate cele 23 de filme ale sale. Regizorul se axeaza pe situatia evreilor din Ungaria, din perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial prin alegerea unei intrigi simple, care  pun personajele intr-o lupta interioara in incercarea de a scapa de cicatricile lasate de perioada nazista.

“Ingramadeala” la cultura

In fata unei sali cu doar sapte cinefili, ecranul negru pe care titlul subtitrat in limba engleza se vede neclar: “Father – A History of Faith” (n.r.: Tatal – O istorie a sortii), arata ca de fapt filmul va prezenta un personaj cu care se pot identifica toti care cei au trait in Ungaria din acea perioada. Pe acorduri de vioara primul cadru arata atmosfera dintr-un oras mic din Ungaria, devastat de razboi, pe care comunismul incepe sa isi puna amprenta. Aici, personajul principal, Tako, interpretat de Andras Balint, isi va trasnforma tatal intr-un erou si va fi fortat de relatia sa cu Anni (Kati Solyom) sa se desprinda de imaginea acestuia.

Eroul imaginar

Povestea incepe cu momentul inmormintarii tatalui, vazut prin ochii copilului Tako, parinte despre care fiul sau nu isi amintea decit ca era medic si ca se ocupa de gospodarie. Fiind singurele sale amintiri, protagonistul se va intoarce in satul natal pentru a afla mai multe despre personajul pe care imaginatia sa il transforma intr-un erou.

Momentul care explica motto-ul filmului, “Trebuie sa ma confrunt cu absenta figurii tale” este acela in care Tako refuza sa se ridice in picioare cind profesorul imparte mincarea intre cei orfani si cei care si-au pierdut tatal in razboi. Baiatul este batut de colegii sai si fortat sa recunoasca lipsa figurii paterne. Chiar daca amicii il privesc cu suspiciune, continua sa ii asculte povestile, care sint redate prin secvente in care tatal este prezentat ca un salvator al evreilor. Inainte sa il vedem pe Tako in postura de student, Szabó isi foloseste talentul pentru a arata felul in care regimul comunist este vazut prin ochii copiilor. Confruntat cu situatia materiala precara de acasa, lui Tako ii da de gindit replica prietenul lui la intrebarile despre credinta: “Iisus si comunistii vor acelasi lucru: sa dea totul saracilor”.

Trezirea la realitate

A doua jumatate a filmului, poate prea lung pentru unul din cinefilii care paraseste sala in liniste, il arata pe tinarul Tako in postura de actor figurant dintr-o pelicula despre nazisti, indragostit de colega sa Anni. Acesta reuseste sa o cucereasca in acelasi mod in care ii tinea aproape pe copii: povestile despre tata. Ii prezinta fetei nenumaratele evadari din miinile nazistilor si faptele eroice pe care le-a facut acesta pentru a salva evreii. Tako decide sa ii spuna Annei ca toate povestile sint inventii in urma unui vis, in care cei doi urmau sa aiba un copil. O alta dovada de maturizare este faptul ca ii sugereaza mamei sale sa isi refaca viata, dupa ce cu citiva ani in urma o condamnase pentru ca venise acasa insotita de un barbat. Hotarit sa afle adevarul de care se temea, Tako pleaca in satul natal, unde recunoaste casa in care copilarise si ii vin din nou in minte acele scene prezentate in timpul inmormintarii. Aici, toata lumea il cunoaste pe tata, dar nu pot spune despre el decit ca: “era un om bun cu un zimbet frumos”. Ultima scena din film il prezinta pe protagonist incercind sa traverseze Dunarea inot, spunindu-si in gind ca poate reusi de unul singur, luindu-si adio de la eroul sau. Linistea din sala nu este cutremurata de aplauze.

Adriana ZAVOI