Soarele cu dinți răsare noaptea

Pentru cîteva minute, luminile galbene ne trimit într-o cafenea din mahalaua Bucureștiului, unde pe ritmuri lăutărești, combinate cu chitări și tobe, auzim o altă variantă a melodiei „Cînd te-am cunoscut Cristina”, a celor de la Robin and the Backstabbers. Fără să știi versurile, vocea groasă și expresivă a solistului îți răsună în urechi ca un văitat puternic „cînd se lasă seara peste București, eu mă uit la feeete, dar văd că nu ești”. În fața ochilor ni se întinde un apus de soare, peste un oraș mohorît, prăfuit, unde al­tă­dată zburda veselă Cristina, o fată „cu păr frumos rău și cu floare de măr în păr”.

Parcă ni s-au legat picioarele de atîta legănat, iar asta observă și Robin care încearcă să ne lipească pe figurile melancolice un zîmbet de mulțumire. „Hai, ia un gît de votcă și un pumn de aspirină”, continuînd optimist cu „spune-mi o poveste și fă-mă să plîng și zi-mi că mă iubești chiar și-așa nătîng”. Fetele din fața scenei își împreunează mîinile și zîmbesc emoționate cu ochii fixați la el, spunîndu-și una alteia „Asta e melodia aia, cu vînătoarea regală”. Ca într-un meci de fotbal, băieții se întrec în a urla din rărunchi „oooo, ooo” alături de solist, iar fetele țopăie, aruncîndu-și pletele în toate direcțiile, combinînd muzica pop cu cea rock. Cei de pe scenă își mișcă și ei capul în toate direcțiile, parcă neputînd să creadă ceea ce văd la picioarele lor și continuă cu partea instrumentală pe care publicul o prelungește bătînd din palme.

Mulțimea dansează haotic și fredonează refrenul care nici nu a început.

Din fiecare colț al clubului cîte o cameră de filmat surprinde buzele celor care fredonează versurile sau picioarele care se leagănă în ritmul melodiei. Mîinile în schimb nu mai aplaudă, ci se ciocnesc în aer cu sticlele de bere ale celor din jur, sau se prind una de cealaltă ca într-un ritm de blues. „Oare cum am uitat noi de melodia asta?”, ne întreabă retoric Robin în timp ce dă drumul primelor acorduri din „Soare cu dinți”. Mulțimea deja dansează haotic și fredonează refrenul care nici nu a început, prinzîndu-se de după gît și sărind în sus.

„Ați observat că s-a cam dus vopseaua de pe cioară?”, ne întreabă Robin în timp ce își așază mai bine cureaua cu blană a chitării pe care o ține după gît. În Underground se aud doar țipete dintr-un capăt în celălalt, fiecare încercînd să își ocupe un loc cît să își poată mișca picioarele. Solistul ne reamintește că la intrarea în club atîrnă o pasăre mare neagră, cu ochi roșii și cu aripile întinse. Astfel, recunoaștem melodia „SPNZRTR”, însă nu găsim loc să ne mișcăm, îmbrîncindu-ne pe lîngă băieții cu camera. Însă chiar dacă s-au rotit în întreg clubul, nu au reușit să surprindă și picioarele noastre care încă mai vibrau și după terminarea fiecărei melodii.