Pelicula franceză în 14 subtitrări

De rîs, am rîs. De plîns, am și plîns. Festivalul de Film Francez a oferit ieșenilor timp de patru zile ore întregi de lungmetraje realizate de tineri regizori. Și majoritatea par să fi fost în propria lor poveste de dragoste, căci mai toate proiecțiile pe care le-am văzut în ArtHouse Moldova au avut scenarii alimentate în principal de sentimentul iu­birii. Fie că este vorba de cea pentru copii, o fată pe care ai întîlnit-o doar o dată sau o persoană care subit a dispărut din viața persona­­jelor, melodia „love is in the air” s-ar fi po­trivit numai bine cu acest festival.

Frăție mîncată pe pîine

„Comme des freres” (Ca frații) ne plimbă în diferite mașini într-o călătorie alături de Maxime, Elie și Boris, trei bărbați de vîrste diferite care au plecat la drum cu un singur scop în minte. Să îndeplinească ultima dorință a unei prie­tene comune, Charlie, care în urmă cu cîteva zile a murit în din cauza unei boli care nu are nume. Fără îngerul lor pă­zi­tor, se simt oarecum dezolați, fără un scop precis în viață, de­și o par­te din ei au deja o persoană specială alături. Iubitele lor parcă nu se compară cu Charlie, pentru care toți aveau o pa­siune pecetluită. Pe parcursul filmului, vedem cum scînteile după fata ce le-a sucit mințile se aprind într-un foc ce aproape le mistuie frăția, tocmai cînd Boris împlinește 40 de ani, iar Elie află că e pe cale să devină tată.

„Bătălia de la Solferino” pretinde a fi o dramă-comedie, doar că-i lipsesc și momentele amuzante, iar realismul forțat strică prea mult din atmosfera filmului.

Povestea celor trei prieteni a strîns suficienți oameni cît să nu mai fie locuri unde să arunci un ac, dar fiecare s-a așe­zat pe unde a putut, o treaptă, pe jos, și a stat cu ochii mari, ca de sticlă pe tot parcursul peliculei. Orice comentariu iro­nic făcut de Elie era pentru aceștia asemenea unui pamflet bine pus la punct, iar cînd amintirile cu Charlie se perindau pe ecran, liniștea domina peste întreaga sală. În pauza dintre filme am mai stat de vorbă cu un grup venit la cinema,căruia i s-a părut o creație „amuzantă și emoționantă. Povestea prin­­cipală nu prea ne-a atras, drumeția nu este ceva original, dar față de alte pelicule pe care le-am văzut la festival, ăsta a fost cel mai bun de pînă acum”.

Bătălii cu lacune

Dacă „Comme des freres” a reușit să-mbine acceptabil comedia și drama, „La Bataille de Solferino”(Bătălia de la Solferino) a părut un amalgam încurcat în propriile idei. Lae­­titia, mamă singură, este nevoită să-și lase copiii în grija unei bone, cît timp ea acoperă alegerile prezidențiale din Franța. În tot acest timp, Vincent, tatăl copiilor, încearcă folosind ca­douri și pretexte, să-și vadă fetele de doi, și res­pectiv trei ani, însă Laetitia nu-l vrea în apropierea casei lor. De ce s-au des­părțit cei doi? Nimănui nu-i pasă de motiv, cel mai im­por­tant lucru fiind drama unui tată disperat, la care se adaugă și-o poveste secundară, iar scandările de pe stradă în timpul alegerilor transformă subiectul în unul bun. Doar că n-au nici o legătură cu tragedia personală a u­nui personaj. „Bă­tă­lia de la Solferino” pretinde a fi o dramă-comedie, doar că-i lip­sesc și momentele amuzante, iar realismul forțat strică prea mult din atmosfera filmului.

O altă drumeție

Și ne-am întors înapoi la comedie. Fără dramă, doar comedie. În „La Fille du 14 Jullet” (Fata de pe 14 iulie) Vin­cent se folosește de pretextul unei călătorii la mare pentru a o se seduce pe Truc. Alături de ei merg și cei mai buni pri­eteni ai lor, Pator și Charlotte. Totul merge strună, pînă cînd Truc este păcălită să plece alături de un alt tip la plajă, în timp ce ceilalți trei rămîn în mijlocul drumului, fără bani și doar cu mici aventuri comice pînă la destinație. Unele merg, altele nu, personajul doctorului Placenta fiind singurul care a mai scos cîte un chicot din public.

Pelicula nu este una fără substanță, are ceva șarm și este amuzantă în momentele mici și subtile, însă cînd încearcă scene pline de zgomot și energie pare mai degrabă un copil neobrăzat, care a mîncat prea mult zahăr.

Festivalul Filmului Francez a fost cu suișuri, dar și su­fi­ciente coborîșuri. Chiar dacă majoritatea au fost creații a unor regizori tineri, fiecare a adus cîte o viziune proprie asupra cinematografiei francofone.

Paul ANDRICI