Liceenii, viitori protectori ai mediului
Academia de gardă 25 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Liceenii, viitori protectori ai mediului 3
Peste 550 de elevi de liceu din zona Moldovei au participat la concursul de științe inginerești „Academician Cristofor Simionescu”, organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Competiția a avut loc sîmbătă, 23 noiembrie, la sediul facultății și s-a desfășurat sub forma unei probe scrise.
„Nu ne-am așteptat la o așa amploare a evenimentului, mizînd inițial pe un număr de 50-100 de participanți, fiind și prima ediție a concursului. Se pare însă că interesul pentru domeniul Inginerie Chimică revine în atenția tinerilor, ca o oportunitate cît se poate de consistentă pentru viitoarea lor carieră”, a afirmat prof. univ. dr. Nicolae Hurduc, prodecan al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului. Elevii au fost însoțiți și de 100 de cadre didactice, care au putut coordona cel mult zece participanți. „Modul în care au răspuns profesorii din mediul preuniversitar în raport cu acest eveniment a fost absolut impresionant, în unele școli deplasarea elevilor fiind suportată direct de cadrele didactice, care au făcut chetă pentru a-și putea trimite elevii la Iași”, a adăugat prof. univ. dr. Nicolae Hurduc. Liceenii au avut de rezolvat un test grilă cu 30 de întrebări, structurat pe două secțiuni: chimie și ingineria mediului. S-au acordat trei premii și o mențiune pentru fiecare clasă de liceu și pentru fiecare domeniu. Însă, în urma rezultatelor la secțiunea protecția mediului, obținute de elevii din clasa a X-a, au fost acordate șase premii I, toți aceștia obținînd punctajul maxim.
Aceasta este prima ediție a concursului și a fost organizată de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene din Botoșani, Iași, Vaslui și Vrancea.
Cătălina DOBROVICEANU
Adaugă un comentariu