Șpagatul euroasiatic

100.000 – unele agenții de știri spun că sînt 300.000 – de protestatari au umplut străzile Kievului în urma deciziei conduce­rii statului de a întoarce spatele Uniunii Europene, prin refuzul de a semna Acordul de Asociere cu UE. Acordul ar fi deschis granițele pentru bunuri înspre și dinspre vest și ar fi ușurat problema restricțiilor de călătorie. Președintele Viktor Ianukovici recunoaște că și Rusia a stat în spatele acestui refuz, argumen­tînd că „nu putem sacrifica co­merțul cu ei” (fiind cunoscut faptul că Federația Rusă se opune Acordului), declarîndu-se indignat de proteste. Proteste care i-au ajuns și la ușă, pentru că din Piața Independenței, unde întîlni­rile de acest gen oricum fuseseră interzise, oamenii s-au îndreptat spre biroul său, înarmați cu pietre și alte obiecte contondente.

În timp ce Republica Moldova a parafat pe 29 noiembrie la Vilnius Acordul de Asociere cu UE, apropiindu-se cu un pas cu­rajos de țările occidentale, Kievul se transformă într-un butoi de pulbere tocmai din cauza refu­zului președintelui de a oferi ca­drul necesar semnării acestui acord. Însă propaganda rusească, deși sinistru de eficientă în continuare, nu mai funcționează chiar cu același randament ca înainte. Internetul, puterea de in­formare și libera circulație a informațiilor își spun din ce în ce mai mult cuvîntul.

Se poate observa și un fel de reacție în lanț a protestelor în ultima vreme. Oamenii sînt su­pă­rați, nemulțumiți de deciziile guvernelor și președinților lor, observă că peste tot în lume se protestează și prind și ei curaj; „așa nu se mai poate”, stă scris pe buzele tuturor și ies în stradă pentru a repara ce conducătorii lor au stricat. Cu toate astea, avem de învățat de la vecinii noștri, și de la nord, ucrainenii, și de la sud, turcii. Dacă în cazul celor dintîi protestul a pornit de la ceva fundamental, dorința cetățenilor de a avea un trai democratic, oc­cidental, european, în cazul celor din urmă „flama” a fost parcul Gezi, însă a evoluat în nemul­țu­mirea populației față de întreaga situație politică a ultimilor ani.

Am mai spus-o și-n trecut, cred că protestele noastre ar tre­bui să se extindă de la „Salvați Roșia Montană” la „Salvați România”, că Roșia e doar un efect și nu o cauză și adevărata problemă e un întreg sistem co­rupt, bolnav, ca un cancer care mănîncă țara pe dinăuntru. Să nu ne lăsăm amorțiți nici de frig, nici îmbunați de cîrnații de 1 Decembrie și să le răspundem politicienilor cu același dezgust cu care ne tratează de atîția ani. Să nu ajungem să le mulțumim chinezilor pentru blocuri care cad peste noi. Sau, mai știu, să ne amintească de vechea tradiție de a ne închide în penitenciare scriitorii.