Un egiptean aduce copiii pe lume la Iași
Povești fără timbru 2 decembrie 2014 1 comentariu la Un egiptean aduce copiii pe lume la Iași 635Dacă ar putea să se întoarcă în urmă cu 25 de ani, cînd a ajuns pentru prima dată în România, dr. Mohamed Daoud ar alege un alt anotimp în care să calce pe pămînt românesc. Asta pentru că la început, țara noastră l-a primit rece, aproape înghețată, într-o zi de ianuarie a anilor de dinaintea Revoluției din 1989. „Îmi amintesc și acum că eram încălțat cu niște cizme lungi, însă cu talpa subțire, iar de la scara avionului și pînă la autobuz am mers pe jos, prin zăpada. Pentru mine era de fapt prima dată cînd vedeam zăpada, iar schimbarea de climă era una dintre problemele cu care se confruntau toți cei care veneau din Egipt să studieze”, explică acesta scuturînd capul aducîndu-și aminte.
Și deși majoritatea egiptenilor cu care a venit în țară au preferat să se întoarcă după un an în țara natală din cauza climei, Mohamed a hotărît că nu va părăsi România pînă nu va reuși să schimbe ceva. În timp ce ceilalți 70 de colegi se întorceau în deșertul de acasă, el împreună cu un coleg au început cunoașterea României. „Am prins acele vremuri cînd nu aveai voie să ieși din perimetrul căminului sau nu vorbea nimeni cu tine pentru că erai străin. Însă deși știu că, dacă m-aș întoarce în țara mea, aș trăi poate de zece ori mai bine, nu aș vrea să părăsesc România pînă nu aș fi sigur că am reușit să schimb atitudinea față de străini, să fie priviți cu aceiași ochi ca cei născuți aici.” Și-ar dori să îi poată face pe români să înțeleagă că nu există un singur loc numit „acasă”. „M-aș întoarce oricînd în Egipt, însă pentru mine aici este acasă, pentru că pe mine, România m-a crescut”, rostește dr. Mohamed accentuînd ultimele cuvinte. Pe doctor, prietenii l-au botezat Alex, după orașul în care s-a născut, Alexandria.
„M-aș întoarce oricînd în Egipt, însă pentru mine aici este acasă, pentru că pe mine, țara asta m-a crescut.”
Din student al Facultății de Medicină din Iași, România l-a transformat pe Mohamed Daoud în medic specialist în obstretică-ginecologie la Maternitatea „Cuza-Vodă” și doctor în știința medicală. Iar răsplata cea mai mare pe care acesta o poate oferi țării este protejarea nou-născuți. „Cele mai speciale rămîn două dintre ele, una de ziua mea și una în ajunul Crăciunului. Spun că sînt speciale pentru că există, oarecum, datorită mie, ambele mame încercînd inițial să facă avort după termen. Le-am convins și le-am ajutat pe cît am putut să țină sarcina, ajungînd chiar să le ameninț că le voi denunța dacă vor face pînă la urmă întreruperea”, spune rîzînd medicul care adaugă că astfel a stîrnit răutăți din partea colegilor.
Unul dintre regretele cu care acesta se confruntă este faptul că după două decenii de cînd se simte român, nu a reușit să obțină dubla cetățenie, deși a învățat limba noastră doar într-o lună de cînd a ajuns aici, recuperînd tot ce învățaseră colegii săi în jumătate de an. Totuși, românii i-au rămas dragi și ar vrea să îi apropie cît de mult se poate. Și-ar dori ca „dumneavoastră” să rămînă doar în limbajul din spital, iar în restul timpului să i se vorbească deschis, asemenea unei cunoștințe vechi.
Din dorința de a feri și pe alții de mentalitățile învechite despre străini și pentru o apropiere între naționalități, în 2006 a înființat Centrul Cultural Oriental, un loc de întîlnire al celor care iubesc România, „Am fost în urmă cu cîțiva ani, cu niște prieteni în Fălticeni și ei spuneau că acolo sigur nu am cum să mă văd cu cineva cunoscut. Însă nu este loc unde să nu știu pe cineva, pot spune că așa sînt eu, mai prietenos. De fapt, este vorba de ideea de a trata pe cineva la fel cum ți-ai dori să fii tratat.”
Dr. Mohamed nu sărbătorește în mod deosebit Ziua Națională, însă îi place să facă mici gesturi pentru țară. „Mereu am ținut cu echipa de aur a României și am pariat pe ea la toate meciurile. Țin minte că mă certasem cu mulți dintre prietenii mei români pentru că vedeam că echipa asta poate mai mult. La Campionatul Mondial din 1994 am reușit chiar să ghicesc o treime din rezultatele meciurilor”, spune doctorul dezvăluind o urmă de mîndrie. Și de atunci și pînă acum, Alex s-ar certa cu oricine i-ar spune că românii nu pot face mai mult decît ceea ce fac deja, pentru că de 25 de ani fac parte din familia lui.
Un comentariu
Admitere, admitere, admitere!