ANELIS plus, conexiunea românească la bazele de date internaționale

Instituțiile de învățămînt superior, institutele de cercetare și bibliotecile centrale universitare din România au nevoie să fie racordate la bazele de date științifice internaționale. Aceasta a fost una dintre cele mai mari doleanțe ale cercetătorilor după 1989, cînd România înceta să mai facă cercetare la lumina lumînării. Fie că este pentru a putea fi la curent cu noutățile din lumea științifică, pentru a vedea care sînt progresele în anumite do­m­e­nii cheie, pentru a evita redundanța unor cercetări sau pentru a verifica eventualele plagiate, platforma ANELIS plus este ca o gură de aer curat pentru cercetătorii români. Gîndită de prof. univ. dr. Gheorghe Popa, fost prorector responsabil cu cercetarea științifică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aceasta pune la dispoziția celor trei mari ramuri – institutele, bibliotecile și universitățile – accesul complet la baze de date internaționale, la un preț pe care să și-l permită fiecare. Fiindcă individual, o instituție care voia să fie racordată la măcar o singură baze de date trebuia să-și golească visteria de cîteva milioane de euro.

Proiectul ANELIS plus a fost gîndit într-un moment de cumpănă pentru cercetarea din România. Du­pă intrarea în Uniunea Europeană, institutele de cercetare din Ro­mâ­nia, universitățile și bibliotecile cen­trale universitare au avut posibilitatea de a se racorda la un pro­iect internațional finanțat în în­tre­gi­me de către uniune privind accesul la aceste baze de date. Însă în 2012, cu un an înainte ca proiectul să își închidă fereastra de finanțare (2007-2013), instituțiile din Româ­nia au realizat faptul că, individual, le va fi imposibil de a-i păstra co­nec­tați pe cercetătorii români la litera­tu­ra de specialitate. Sumele de bani reprezentau procente prea mari din bu­ge­tele individuale, ale insti­tu­­ți­i­lor de învățămînt superior. Atunci, pro­rectorul prof. univ. dr. Gheor­ghe Popa, a fost cel care, în numele mai multor cerce­tă­tori ieșeni și din toată țara, a inițiat discuțiile cu con­ducerea de la mo­men­tul respectiv a Unității Execu­ti­ve pentru Finan­ța­rea Învățămîn­tu­lui Superior, a Cer­cetării Științifice, Dezvoltării și Inovării. Dar înțele­ge­rea a mers prea greu. Vechiul pro­­iect s-a în­cheiat și, timp de mai bine de șase luni de zile, fiecare in­sti­tu­ție a trebuit să se descurce cum a putut pentru a-și ține cercetătorii ra­cor­dați la ceea ce se întîmplă la ni­vel mondial în domeniul lor. „Cu trei sferturi de an înainte de înche­ie­rea finan­ță­rii la primul progam ANELIS am avut repetate discuții despre po­si­bl­itatea continuării fi­nan­țării. Însă ni s-a spus că nu va mai fi posibilă o finanțare de 100% și că cea mai bună șansă ar fi să exis­te o finanțare de la Guvern și una de la entitățile care doresc ac­ce­sul, acesta fiind și modelul în toa­te celelalte țări. Nicăieri nu există pra­ctic finanțare de 100% de la Gu­vern pentru astfel de chestiuni”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Teo­dosiu, prorector responsabil cu ac­ti­vitatea științifică de la Universi­ta­tea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și cu reprezentarea instituției de învățămînt superior în cadrul ANELIS plus.

O organizație non-profit accesează bazele de date

Soluția pentru a putea obține fi­nan­țarea era, prin urmare, de­pu­ne­rea unui proiect de finanțare prin programul Capacități care făcea parte din finanțarea prin PN II. În­să acest proiect putea fi depus doar de către o entitate, și așa a luat naș­tere asociația non-profit care ur­ma să poarte numele proiectului, ANELIS plus, pe actul constitutiv avînd numele complet de „Aso­cia­ția Universităților, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare și Bibliote­ci­lor Centrale Universitare din R­o­mâ­nia – ANELIS PLUS”. Inițial, pe ac­tul de constitutiv există 47 de sem­nături ale instituțiilor din întreaga ța­ră, însă în primele luni de la de­ma­rarea proiectului au fost înscrise aproape 90 de „unități, în numele că­rora s-a depus și cererea de fi­nan­ța­re. În competiție a mai exis­tat un proiect dar nu a cîștigat, am fost singurii cîștigători și am ob­ți­nut un proiect prin care statul su­por­tă 75% din sumă, iar din bu­ge­tul en­ti­tă­ților care contribuie la aceas­tă co-finanțare vor veni restul de 25%”, a explicat prorectorul de la TUIAȘI.
Suma întreagă a finanțării pro­iec­tului este de 35 de milioane de euro pentru perioada de de­ru­la­re, 2013-2015, iar contribuția fie­că­rei universități diferă în funcție de numărul de baze de date la care so­licită accesul. Spre exemplu, Po­li­tehnica a cerut accesul la cele mai importante cinci baze de date in­ter­na­ționale din domeniul tehnic și nu numai, Science Direct, ISI web of Science, Scopus, Proquest și Springer.

„Proiectul era strict necesar pentru a facilita accesul la bazele științifice internaționale. Nu poți face nimic, nici măcar în domeniile cele mai experimentale, fără a ști care este stadiul preocupărilor. Poți reinventa apa caldă sau roata dacă nu știi ce se discută, care sînt temele de vîrf, care sînt căutările, neliniștile, pentru că oamenii înzestrați, talentați, le caută, fiindcă sînt într-un soi de neliniște. Sînt copleșiți de curiozitate intelectuală. Toate aceste persoane au nevoie ca de aer de acest acces.”
Vasile Ișan, rectorul UAIC

„Oricum ar fi, accesul la o singură bază de date pe o instituție este absolut de nesuportat ca și par­ticipare singulară. Spre exemplu, la Science Direct, una dintre cele mai mari baze de date, valoarea este de patru milioane de euro pe an. Vor­bim de lucruri pe care nu și le-a per­mite nici o universitate sau un institut de cercetare care are mult mai puțini cercetători decît o uni­ver­sitate. Pe de altă parte, este im­posibil să faci cercetare serioasă fă­ră acest acces la literatura specifică. La TUIAȘI am făcut o consultare a comunității academice și am ur­mă­rit statisticile de acces de la programul atenrior înainte de a ne hotărî în care baze de date să investim”, a adăugat prof. univ. dr. Carmen Teo­dosiu. Dintre toate uni­ver­si­tă­ți­le care s-au angajat inițial să plă­teas­că tranșe ca parte din proiectul finanțat de UEFISCDI au existat și instituții care nu au mai plătit și s-au decis să abandoneze proiectul.

Accesul prin telefonul mobil

În prezent, pentru a te putea co­necta la o bază de date dintr-una dintre instituțiile de învățămînt su­pe­rior, biblioteci centrale universi­ta­re sau institute de cercetare, tre­bu­ie să fii conectat fie la IP-ul uni­tă­ții, direct la unul dintre cal­cu­la­toa­rele conectate la rețea. Lucrările pot fi consultate în întregime, la fel ca din orice alt loc din lume ra­co­r­dat la aceeași bază de date, însă exis­tă cîteva excepții.

Unele reviste științifice sau une­e tomuri care adu­nă lucrările pre­zen­ta­te la o anu­mi­tă conferință interna­țio­nală, care sînt scoase la vînzare pe piață, nu pot fi accesate integral nici în aceste baze de date. Nici u­ne­le materiale mai vechi, care nu au versiune pe mi­cro­film și care nu au fost digi­ta­li­za­te și există doar ver­siunea tipărită, nu se regăsesc în bazele de date. Nou­tatea cu care vine însă ANELIS plus este po­si­bi­litatea conectării la bazele de date de pe dispozitivele mobile, cerc­et­ă­rii putînd să se conecteze pe baza unui nume de ut­ilizator și o parolă. „Accesul mo­bil este posibil pe baza unei parole care s-a păstrat încă de la vechiul proiect ANELIS. Oricum, din cîte am înțeles, anul viitor atît accesul prin calculatorul de la ser­vi­ciu prin rețeaua fizică și cel mobil se va restructura încă din anul vi­i­tor. Au fost mici disfuncționalități la accesul mobil, de anul viitor se va schimba și providerul, însă e si­gur că va fi posibil și accesul mo­bil”, a conchis prof. univ. dr. Car­men Teodosiu.

Indiferent însă de tipul de ac­ces, cercetarea din România, la fel ca cea din toate celelalte țări ale lu­mii care-și propun să performeze în toate ariile științei, nu se poate lipsi de bazele de date internaționale.
Pen­tru că cercetătorii români nu au con­diții pentru a fi performanți, măcar să poată citi ce ar fi putut face dacă ar fi avut finanțarea altora.

Cătălin HOPULELE