Stelian Dumistrăcel: Declararea unei limbi moldovenești a fost un act de genocid
Cap în cap 9 decembrie 2013 Niciun comentariu la Stelian Dumistrăcel: Declararea unei limbi moldovenești a fost un act de genocid 14Dialog cu Stelian Dumistrăcel, profesor universitar, lingvist
Prin acțiunea de joi, Curtea Constituțională din Republica Moldova a stabilit că Declarația de Independență prevalează Constituției, care declară că limba oficială a statului este „moldoveneasca cu grafie latină”. Cînd a fost introdusă aceasta în Basarabia?
Conceptul de limbă moldovenească a fost introdus oficial prin Pactul Ribbentrop-Molotov. El exista dinainte, pentru că, de cînd au înființat Republica Transnistria, o regiune autonomă, sovieticii deja vorbeau de limba moldovenească. După aceea, conceptul a fost folosit pentru a despărți un teritoriu ocupat de restul teritoriului românesc. Aceasta a fost o problemă de politică, de poliție lingvistică, cu deosebirea că politica înseamnă o atitudine constructivă, rațională și poliție lingvistică înseamnă constrîngere. Pentru ca să-și afirme drepturile asupra unui alt teritoriu, inclus în Uniunea Sovietică.
Declararea unei limbi moldovenești a fost un act de genocid împotriva populației din această țară, din această parte a țării românești, pentru că au încercat să creeze o stare de spirit împotriva României, împotriva sentimentului național și al sentimentului cultural românesc. Eugeniu Coșeriu, un lingvist de faimă mondială, născut la Bălți, a scris despre această atitudine imediat după 1990-1991 și a considerat că perpetuarea acestui spațiu științific este de fapt o insultă adusă adevărului științific și o încercare grosolană de a păstra zona românească în sfera intereselor sovietice. Nu s-a putut păstra acest concept pentru că, de cîte ori au fost consultați specialiștii de la Academia de Știință a Moldovei și de la Universitatea din Chișinău, s-au pronunțat prin memorii și prin declarații oficiale adresate Parlamentului că nu se poate vorbi de o limbă moldovenească din punct de vedere științific și nici din punct de vedere moral. Cît despre alfabet, înainte de ’91 s-a folosit cel chirilic ca să pară o limbă slavă, dar și limba poloneză este o limbă slavă care se scrie cu alfabet latin. Deci alfabetul nu este o marcă a originii unei limbi sau a statului unei limbi din punct de vedere genetic și din punct de vedere funcțional. Noi putem scrie cu orice alfabet, limba rămîne aceeași.
O astfel de încercare de modificare a Constituției a fost inițiată în 1996 de către președintele Mircea Snegur, însă Parlamentul a respins introducerea denumirii de limbă română.
Parlamentul era format din vechile cadre de mîna a două din Republica Moldova și s-au opus din interese politice. Adevărul a fost susținut cu dovezi științifice și a inclus o revenire la savanți sovietici care au citat mereu puncte de vedere ale unor mari specialiști de lingvistică romanică din Uniunea Sovietică. Dar aceștia nu au luat în considerație niciodată faptul că ar fi vorba de o limbă aparte față de limba română, că este deci o unitate dialectală, dar care nu ocupă doar suprafața dintre Prut și Nistru, dar și suprafața dintre Nistru și dincoace de Carpați și de la Vest de Carpați cît și o parte din Transilvania. Nu putem vorbi de o limba oltenească, nici de una bănățenească, ci de nuanțe regionale ale limbii române, așa cum păsările sînt păsări în general, dar avem și rîndunele, avem și ciocîrlii, care sînt specii ale păsărilor.
Ideea acestei limbi a culminat în 2003 cu apariția editorială a Dicționarului Moldovenesc, coordonat de Vasile Stati.
Acest dicționar este o rușine pentru știința, pentru lexico-grafia contemporană, pentru că ei nu au putut scrie măcar în așa-zisa limbă moldovenească nici prefața, care este scrisă în cea mai autentică limbă română. Este vorba de neologisme, de termeni științifici, iar diferențele la care se referă dicționarul sînt de ordinul nuanțelor regionale. Există aceste diferențe, dar pe lîngă ele au fost introduse foarte multe rusisme, care înseamnă tot cuvinte cu circulație regională care se referă la administrație, la politică, la agricultură. Deci cu cîteva cuvinte din aceastea nu poți face o limbă, ele sînt doar o parte a vocabularului.
În urma recensămîntului din 2004, peste 60% din populația Moldovei a declarat că limba oficială ar fi cea moldovenească și nu româna. Credeți că din cauza propagandei rusești se pierde ideea de limbă română care ar fi un element de identitate națională?
Problema este cine a făcut recensămîntul. Și pe mine dacă mă întreabă cineva ce limbă vorbesc aș spune limba română și adesea cu nuanțe de pronunție moldovenești. Dar nu înseamnă că este altă limbă, iar un oltean vorbește tot limba română cu o coloratură oltenească, iar diferențele regionale sînt în toate limbile din Europa. În Franța se vorbesc dialecte diferite și oamenii neinstruiți pot să creadă că atunci cînd întrebi pe cineva ce limbă vorbește, el va răspunde în „provanțadă”. Da, este o parte a limbii franceze care are alte nuanțe. De aceea italienii din Sicilia spun că vorbesc limba „siciliană”. Deci acestea sînt criterii empirice, niște caracterizări empirice ale unor oameni care nu au conștiința statului lingvistic și al idiomului pe care îl vobesc.
Zilele trecute, limba română a fost declarată limbă regională în raionul Teceu din Ucraina. Peste tot se vorbește de un moment istoric în care limba română își capătă moral niște drepturi.
Da, acesta este un moment istoric din punct de vedere al actelor oficiale. Este o reabilitare morală, mai ales pentru că nimeni nu s-a îndoit niciodată de această limbă, dar prietenii mei, născuți la Cernăuți, care lucrează la Chișinău, să știți că au etnie română. În Ucraina sînt români și moldoveni. Da, ei sînt români, și atunci limba română a fost acolo, nu s-a spus numaidecît că e numai limba moldovenească. Că acolo, Cernăuții sînt în Bucovina, nu în Moldova.
Adaugă un comentariu