Ochii care și-au căutat lumina
Șoc-șoc-groază! 16 decembrie 2013 Niciun comentariu la Ochii care și-au căutat lumina 9Dacă nu am fi înconjurați din toate părțile de fum, lumini colorate care ne intră direct în ochi și de zgomotul instrumentelor atinse cu un soi de plictiseală și nervozitate, ne-am crede captivi într-o sală de clasă. Mai exact, stînd pitiți în cel mai întunecat colț și cu mîinile la spate, amenințați de degetul solistului îndreptat spre noi. „Inspirați-vă, nu vă mai sugeți unii pe alții, faceți lucruri pentru voi”, ne spune George în timp ce pe fundal se aude începutul melodiei „Ochiul cere lumină”. Același început care ne amintește de melodiile de la reprezentațiile de circ care seamănă leit melodiei „Pic, pic” de la formația Voltaj, cîntată în variantă live. Pentru că instrumentele se aud mai tare decît vocea groasă a lui George, încercăm să furăm versurile de pe buzele sale, însă nu reușim decît să ne mișcăm picioarele în timpul melodiilor. Trebuie însă să recunoaștem că fiecare piesă ar putea să fie lipsită de cuvinte, majoritatea fiind îndeajuns de ritmate încît să ne mulțumim doar să le dansăm.
Pentru că instrumentele se aud mai tare decît vocea solistului, încercăm să ghicim versurile.
„Stînga…stînga…comunicare, dreapta…dreapta comunicare, jos comunicare în somn”, spune aproape șoptit solistul, fixînd pe cîte cineva din public și urlînd gutural cu mîna în aer la finalul versurilor. Băieții de la chitară și chitară bas se leagănă pe ritmul melodiei și înclină capul pe spate atunci cînd țipetele publicului ajung pînă la ei. Cei doi zîmbesc prietenos spre noi, în timp ce gîdilă griff-ul chitărilor cu ochii închiși privind pe furiș la solist. Acesta se uită în public nemulțumit că în fața sa nu sînt atîtea chipuri pe cît s-ar aștepta și dă din cap negativ. „Poate data viitoare cînd mai venim pe aici o să fim mai mulți”, spune acesta cu o figură obosită pe care nu se chinuie deloc să o descrețească. „Pă-pă-pă-pă-pă-ră-ră-ră-ră” este refrenul pe care îl cîntăm, chiar dacă nu am venit cu versurile învățate de acasă, și pe care toată lumea dansează clătinînd capul în toate părțile. Pletele fetelor se mișcă dezordonat, iar băieții își scot telefoanele filmînd ba atmosfera de pe scenă, ba pe cea din public. „Simt cum ceva mi s-a rupt în oasele tale, simt cum ceva mi s-a rupt în visele tale”, enumeră plictisit solistul care își închide ochii cîntînd mecanic și așteptînd parcă să treacă mai repede cele patru minute cît durează melodia.
„Înseamnă că n-ai mai fost și la alte concerte Travka, să vezi că noi nu glumim cînd spunem că plecăm”, spune solistul uneia dintre fetele din fața scenei care cere cu voce mai tare decît ceilalți încă un bis. Cei care stau în spatele pub-ului nu aud și o iau ca pe o glumă sau ca pe o remarcă pe care ar trebui să o aplaude. Și probabil nici fata nu a înțeles-o ca pe o aroganță, întorcîndu-se către umărul prietenei sale rîzînd. Unii am perceput-o ca o glumă, alții am ignorat-o, dar plecarea de pe scenă fără o privire către public și fără bis-ul cerut, ne-a făcut să ne simțim pedepsiți. Poate pentru că n-am stat cu mîinile la spate pe durata concertului.
Adaugă un comentariu