Iulian Ciocoiu: Există o anumită prejudecată care privește inginerul ca reper intelectual de mîna a doua

De ce credeți că elevii de la liceele bune din România evită specializările tehnice?

Sînt cîteva modificări care au afectat în sens ne­gativ învățămîntul superior în general și cel teh­nic în particular. Eliminarea examenului de admitere, foarte serios înainte de 1989, a reprezentat un mare regret și un motiv important pentru care mulți elevi de foarte bună calitate n-au mai pășit pe băncile unei facultăți de profil tehnic. În al doilea rînd, elimi­narea unor discipline reale, le-am spune, de matematică, mai ales de fizică la examenul de bacalaureat a influențat, în sens negativ, percepția publică pentru tehnic. Există o anumită prejudecată care privește inginerul în sine ca reper intelectual de mîna a doua, un soi de meseriaș care știe și puțină matematică, eventual, dar care, în orice caz, nu pare să fie educat în mod consecvent în spiritul unui set de valori precum creativitatea, analiza critică a ideilor, abilitățile de comunicare și, uneori, chiar etica profesională.

Cum credeți că pot fi schimbate aceste reprezentări?

Cred că este momentul ca la aceeași masă să se așeze factori din mediul academic, factori guvernamentali de decizie și reprezentanți ai companiilor. Cred că ar trebui să existe un contact chiar instituționalizat între universități, fie ele tehnice sau nu, și inspectoratele școlare, licee, în special cele de un anumit calibru. Eu cred că ar fi existat posibilitatea ca, periodic, echipe formate din cadre didactice și studenți să pătrundă în licee, chiar în școli gene­rale, la gimnaziu și să prezinte într o modalitate relativ ușor de înțeles, atră­g­ătoare, experimente, mecanisme, dispozitive care să stîrnească curiozitatea și eventual pasiunea unor elevi care mai tîrziu ar putea să urmeze o carieră de inginer.

Asocierea aceasta a ingineriei, a științei cu arta, cu creativitatea, este mai mult o strategie de marketing sau este o realitate a profesiei, dar care este mai greu vizibilă?

Este o realitate. Această pregătire multidisciplinară este absolut evidentă și obligatorie și sînt o serie întreagă de proiecte care vorbesc în acest sens. Am văzut recent cîteva posibilități de-a amesteca într-un mod inteligent tehnica cu alte domenii mai degraba neconexe. Există, de exemplu, universități în care cursuri de fizică sînt organizate într-un mod foarte atractiv, aducînd la aceeași masă studenți ai unor facultăți sau colegii care își propun să studieze gastronomia. În privința aspectelor cu tentă tehnică mai pronunțată, este evident că orice progres în domeniul informaticii medicale, al prelucrării informațiilor, semnalelor, imaginilor de natură medicală, e obligatoriu să utilizeze echipe interdisciplinare formate din ingineri, din informaticieni, din medici; sînt probleme foarte complexe pentru care există o cerință socială vizibilă.

Credeți că în contextul acestei schimbări de paradigmă, una dintre soluțiile viabile ar fi educația prin spectacol și prin artă, ca cea propusă în cadrul FIE?

Universitățile tehnice sînt aproape forțate să-și diversifice paleta de mij­loace de comunicare a scopului, rolului și-a elementelor obiective care se des­fă­șoară în viața unei astfel de instituții. Există o anumită presiune evidentă, nu ca absolvenții de liceu de bună calitate să migreze mai degrabă spre domenii care nu presupun un efort intelectual semnificativ, în care recompensele de natură financiară vor veni mult mai repede și mai consistent; pe de altă parte, orice țară care își propune să dezvolte durabil, e obligatoriu să se bazeze pe un corp ingineresc de foarte bună calitate.

Laura PĂULEȚ