Învățatul, ca la 20 de ani

Pastila de după Niciun comentariu la Învățatul, ca la 20 de ani 8

Nu ne place să ni se impună. Avem 20 de ani și cre­dem că nu mai are nimeni dreptul să ne spună ce să facem. Şi dacă tot mai încearcă profesorii să ne dea teme, vrem să vedem ce se întîmplă dacă nu o scriem. De regulă, învăţăm pentru note şi cam atît. M-am sur­prins de multe ori spunînd că nu am timp să învăţ ori să mă preocup mai mult de școală. Cînd cuvintele îmi ieşeau din gură, mi se întîmpla să le cred, şi cînd terminam de vorbit mă vedeam rostind asta în mall, în cafenele sau la plimbare cu vreo prietenă.

Timp este. Îţi faci pentru ceea ce te interesează, dar nu o să-l risipeşti învăţînd ceea ce ţi se impune, și atunci alegi să faci ceva mult mai „util” cu el. Vreo zece turnee de poker, de exemplu. De învăţat, înveţi oricum din toate cîte puţin. Matematică atunci cînd iţi iei restul de la shot-uri, engleză cînd te uiţi la fil­mul dinainte de culcare şi anatomie cînd mai treci pe la sală. Şi chiar dacă nu te închizi în camera de cămin ca să înveţi pentru facultate, ci eşti mai preocupat de viaţa socială, tu ştii că nu-i chiar un lucru atît de rău. Mai sînt și alte „chestii” pe care trebuie să le înveţi şi pe care profesorii nu le predau în sălile de curs. De pildă, cum se cîştigă respectul şi cui să îl oferi, cum funcţionează banii, în cine să ai încredere și cum să te vinzi sau cum să-ţi construieşti relaţii.

Şi totuşi, de ce nu au timp studenţii să înveţe? Așa-zisul „studiat” devine o prioritate doar în pe­rioa­­da sesiunii. Pînă atunci, studenţii au timp doar pentru ceea ce îi pasionează, iar cînd vine vorba de altceva, sînt foarte ocupaţi. Chiar dacă e vorba doar de o ţigară.

Ramona LOZNEANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top