Naționaliștii, copiii triști ai patriei
Editorial 16 martie 2014 Niciun comentariu la Naționaliștii, copiii triști ai patriei 35În fiecare an în perioada asta se intensifică tensiunile româno – maghiare, pe fondul zilei naționale a ungurilor (15 martie). În 2013 a fost tot circul cu Sabina, eleva de 15 ani din Covasna care a venit la școală fix în această zi purtînd o bentiță tricoloră ca să „le arate ea lor”. Desigur, gestul a fost de un teribilism pueril evident, dar scuzabil avînd în vedere vîrsta fragedă a copilei. A creat însă contextul perfect pentru a le justifica frustrările naționaliștilor de ambele părți.
Naționalistul extremist e ultimul om cu care vrei să porți un dialog. Mintea lui nu funcționează pe bază de argumente, ci e alimentată de ranchiună, ură față de „ceilalți”, frustrări și un sentiment fals de superioritate strămoșească. Acesta nu realizează că prin acțiunile sale, deși se declară „naționalist”, nu face decît să le provoace rău conaționalilor săi, scăzîndu-le imaginea în ochii celorlalți. Pentru că oamenii generalizează ușor și repede, și dacă o grupare extremistă declară azi că luptă pentru autonomia a ce colocvial numim Ținutul Secuiesc, mîine și mai mulți români îi vor privi pe unguri, toți ungurii, cu ochi răi.
Există unguri detestabili? Desigur. Români? Nenumărați. Să condamni însă un popor întreg pe baza cîtorva exemple negative e dovadă de ură, prostie, cel mai adesea ambele; și e același principiu pe care sîntem noi adesea criticați în Occident.
Anul acesta, avînd în vedere că pe 6 aprilie vor fi alegerile generale în Ungaria, opoziția, cu precădere partidul extremist Jobbik, încearcă să concureze cu partidul de guvernămînt jucînd încă o dată cartea naționalistă. Mereu sînt voturi de muls astfel de la electoratul ușor manipulabil, și unde altundeva mai bine decît în România? Aici sînt jumătate din ungurii din străinătate înregistrați să voteze în legislativele din Ungaria. În luna ianuarie, din aproximativ 100.000 de cereri pentru a vota la alegeri, 45.000 erau din România. Miza e mare și extremiștii vor juca în continuare cartea naționalistă, făcînd rău ungurilor de peste graniță, periclitîndu-le și mai mult imaginea, și mai ales celor din România, intensificînd tensiunile din Harghita și Covasna și ura deja mare a naționaliștilor și extremiștilor români, nici ei cu nimic mai breji.
Există unguri detestabili? Desigur. Români? Nenumărați. Să condamni însă un popor întreg pe baza cîtorva exemple negative e dovadă de ură, prostie, cel mai adesea ambele; și e același principiu pe care sîntem noi adesea criticați în Occident. Românii care „nu suportă” ungurii nu realizează că prin comportamentul lor nu fac decît să contribuie la problemă, că sînt parte din ce e bolnav în societate. Prin ură rareori se poate construi ceva productiv, stabil, care să dureze. Și noi de asta avem nevoie, de o societate inteligentă, demnă, care să nu se facă de rîs prin comportamente de copii de 15 ani și ranchiuni ieftine într-un stat care este, pînă la urmă, multietnic. E de-ajuns că avem clovni siniștri în loc de politicieni, nu trebuie să ne mai facem rău și singuri. Nu-mi doresc ca nici un ungur cinstit să părăsească România, ci mai degrabă naționaliștii de ambele părți să fie excluși din viața publică, să ne putem vedea de probleme serioase, nu de conflicte puerile.
Adaugă un comentariu