Crede și nu te uita

„Uite-i cum se prostituează, uite ce desfrîu, cîtă go­liciune!”. Se oprește. Dă să respire nervos dar se îneacă într-un oftat. Două butoane mai tîrziu, începe iară. „Na! Altă afacere, altă schemă. Nu mai merge cu lugu-lugu, dă-i cu pumnu-n gură!” Și iară. „Ci cutre ordinare, ăștia se fofilează mai mult pe lîngă șefii cei mari, ca să aibă spate.” Bunicii mei, cînd se uită la televizor, își pun pe chipuri măștile tuturor formelor de paranoia din lume. La fel ca toți bătrînii noștri, au prins, spun ei, vremuri în care șmecheriile se făceau, nu se vorbea despre ele, erau acceptate mut ca parte dintr-o lege pe care unii o văd scrisă cu tăcerea lor, dacă nu cu cerneală. O constituție a țăranului mul­țu­mit să trăiască fără să-i stea vreo uniformă cu pușca-n mînă pe prag.

Azi sînt zăpăciți. Uneltirile par să se fi-nmulțit și mult mai mulți țin de frîie de toate culorile. Nu în­țe­leg de ce „băieții ăștia” de la televizor, de prin ziare și de la radioul pe care-l iau, cu prelungitorul, în gră­di­nă cînd curăță via, trag toți, care mai de care, să-i con­vin­gă că laptele-i negru și că trebuie să aibă grijă cui îi dau dreptate. Au lăsat gîndurile-astea pe seama ce­lor care-și mai bat capul. A celor cărora le iese ceva din prostituția morală la care se uită toată lumea în direct, în reluare și în scîrbă. „Cine are timp să se uite cum li se încîlcesc picioarele grașilor de sus, să se uite. Mie mi se usucă strugurii în palmă dacă stau să-n­țeleg ceva.” Așa zice bunica.

Nu-i vorba de păcăleli aici, nici de furat pe sub nas. E vorba de fap­tul c-am ajuns să pupăm atîția obraji ca să intrăm pe-o ușă și pe alta, că nici nu mai ținem minte care era ăla bun.

Nu-i vorba de păcăleli aici, nici de furat de sub nas. E vorba de faptul c-am ajuns să pupăm atîția obraji ca să intrăm pe-o ușă și pe alta, că nici nu mai ținem minte care era ăla bun. Cine era dușmanul sca­bros și cine dușmanul prieten. I-am pus pe toți într-un dosar de „suportabili” din care trebuie, e musai să mai scoa­tem din cînd în cînd cite-o foaie și s-o ducem la bi­se­ri­că, s-o citească părintele, să-i meargă bine ră­u­lui. Nu­mai atunci cînd agheasma cade și pe capul nostru.