Ratesul cultural al lui Stefan

Au disparut horele, prin urmare s-au maritat toate fetele. Insa caminul cultural n-a scapat cu una, cu doua. Isi facusera culcus in toata fiinta lui culturala doua baruri. Din cauza concurentei unul a dat faliment, iar celalalt s-a reprofilat pe zahar, faina, peste si hirtie igienica. Insa oamenii din comuna Rebricea, judetul Vaslui, inca de pe vremea cind locul a devenit ratesul lui Stefan cel Mare, in drumurile sale spre bataliile de la Podul Inalt, s-au multumit cu ce-au avut. N-au fost rai la minie si nici doritori de inavutire.

Insa toate se schimba vremelnic si “pacatele” moderne s-au aciuat si aici. Mindrul camin cultural, pe a carui scena isi primeau cadourile de la Mosu’ copiii de la scoala din sat si unde se adunau parintii si bunicii sa-si vada odoarele purtind coronita si sa le auda cintind, a respirat greu in fumul acru de tigara. Discoteca gatita cu lumini orbitoare, DJ-ul profesionist din nascare in ale dj-itului si sticlele sparte de masa, sau de cap, i-au cam intors pe dos maruntaiele batrine. A vazut ca nu prea se aseamana lautarii de “atunci” cu lautarii de “acum”.

S-a incheiat insa si aceasta epoca, tinerii plecind tacuti, revoltati doar in interior, vorbind pe ascuns fiecare spre casele lor. Oamenii din imprejurimi au depus plingere la politie ca nu pot dormi noaptea din pricina zbintuielilor nocturne.

Sala de internet fara “cafe”?

Acum trei sau patru ani primaria a transformat caminul cultural in sala de internet. Insa trebuia sa te duci pina in capatul satului, acasa la sefa de camin, sa vina sa-ti deschida. Ora avea acelasi pret ca la oras, insa nu era decit un calculator.

Anul trecut insa, cladirea a fost un pic renovata si a primit in pintecele ei mare toti copiii comunei. Scoala intrata in renovare nu s-a grabit sa-si ia in primire elevii. In pauzele lungi, muncitorii optau adesea pentru un fotbal pe terenul scolii. Veneau cu mingea de acasa. Un an de zile, marea sala a Casei de Cultura a renuntat la scena si cortina de catifea, si-a construit pereti falsi ca niste cutii de chibrituri si le-a daruit scolarilor sali de clasa, cu trecere din una in alta. Profesorii insa au ramas fara cancelarie si fara catedre, deoarece in sali nu mai era loc.

De la inceputul anului insa s-au mutat in scoala frumos renovata. N-a contat ca doua luni au stat fara banci, pe jos, scriind pe genunchi. Isi aduceau paturi de acasa, in interior era cald, aveau termopan la geamuri! Nu a fost vina nimanui, bancile intirziau de la Minister. Caminul Cultural a ramas iarasi pustiit, aproape ca dupa un blestem, parca mai girbovit ca pe vremea cind era tata fecior. Discoteca s-a construit in alta parte, scoala noua este, serbarile se fac, mai nou, in clase, iar crismele s-au incropit “mai pe linga casa”. Singurele care se intorc in fiecare an, credincioase umbrei de la stresini ramin rindunicile. Tot vara isi mai priponeste cite un satean vaca in curtea plina cu iarba grasa si buruieni.

Paula SCINTEIANU