Lupte de stradă cu sînge și vaselină

Se spune că boxul este sportul străzii. Trebuie să stai față în față cu adversarul și să fii mai flămînd de victorie decît acesta. Asta au avut de demonstrat tinerii care au participat săptămîna trecută la Cupa României la Box la seniori, disputată la Sala Polivalentă din Iași. Vineri, 21 martie, 71 de pugiliști și-au încleștat pumnii pentru titlul categoriei de greutate de la care fac parte. Printre ei, au mai fost prezenți Leonard Doroftei, Francisc Vaștag, precum și alte nume ale boxului românesc.

De cum intri în arena Sălii Po­li­va­lente din Iași, un miros de spital se joacă cu simțurile tale. De a­se­me­nea, o targă și un sarcofag din me­­tal cu un plus roșu în mijloc ne re­amintesc că nu sîntem la un meci de volei feminin, ci la o finală de box. Am venit să vedem sînge, și nu o să plecăm acasă pînă ce nu a­vem un campion…sau mai mulți, în funcție de categorie. Lăsînd „greii” pentru sfîrșitul serii, în primul meci se urcă pentru finala de la 46 de ki­lo­grame doi tineri care se măsoară din priviri precum doi cîini de lup­tă.

„Ăla albastru e mai bun pentru că-i din Reșita. Ăla în roșu e pă­mînt că m-am luptat și eu cu el a­cum un an și l-am bătut. Eu dacă mă enervez și cobor acolo jos, îi rup capu” le spune un băiat din spa­tele meu prietenilor săi. În nu­măr de cinci, acești spectatori au venit mai degrabă la o băută de la col­țul blocului dacă e să te iei după pun­gile de hîrtie în care au cîte o do­ză de bere și semințele pe care le sparg mai rapid decît jocul de pi­cioa­re al boxeorilor. Totuși, pre­vi­ziu­nea tînărului nu se adeverește, iar în mai puțin de 40 de secunde bă­iatul din colțul roșu prinde o di­rec­tă care-l lasă pe tînărul din Re­și­ța lat la pămînt. K.O.!

Un croșeu la pateu

Uitîndu-mă în stînga și dreap­ta, pe lîngă tineri, a venit și un grup de moșuleți care uită de orice for­mă de artrită atunci cînd țipă la cei din ring încercînd să-i învețe o lo­vi­tura nouă. Pe lîngă ei, puțin mai jos de mine, sînt prezenți și un grup de tătici împreună cu fii lor de-o șchioapă. Unul dintre ei, as­cuns strategic după genunchiul lui taică-său se bate și el cu adversarul din ring. „Dăi, dăi,dăi! Poc, poc, poc!”. De data asta a cîștigat la puncte. În cea de-a treia finală, tre­cem de la „poc” la „piu” căci cei doi sportivi se urmăresc în ring într-o coregrafie aproape perfectă, aș­teptînd ca celălalt să facă o gre­șea­lă. Iar cînd în sfîrșit se întîmplă, cei doi sportivi se lovesc fără milă cap în cap precum doi țapi, își sparg amîndoi țeasta și pătează corzile de sînge. „Ce se întîmplă? De ce nu se mai bat?” „I-a chemat doctoru la colț să-i șteargă, să-i dea cu puțină va­selină ca să le treacă și apoi se bat iarăși” răspunde tatăș grijuliu. Dar doar pentru două mi­nute, căci meciul este oprit din ca­uza sîn­ge­ră­rii care nu vrea să se oprească, spor­tivul roșu fiind de­cla­rat cîș­ti­gă­tor la puncte.

Odată ce înaintăm în categoriile de greutate, tatuajele devin din ce în ce mai frecvente, iar publicul tot mai fanatic.

Odată ce înaintăm în categoriile de greutate, tatuajele devin din ce în ce mai frecvente, iar publicul tot mai fanatic. „Uăi, dăi la pateu, nu-l lăsa!” țipă pînă în celălalt capăt al să­lii un tînăr care pare să-i dea niș­te croșee tavanului din încăpere. Pro­babil la fel de intens trăiesc și an­tenorii, care aflați în colțul spor­ti­vilor simulează și ei lupta, se fe­resc de loviturile inamice, parează și con­traatacă cînd e cazul.

Într-unul dintre cel mai specta­culoase meciuri, cei doi pugiliști nu se tem să atace sau să se ră­neas­că, unu dintre ei avînd nevoie la un moment dat de niște „vaselină”. Însă chiar și așa, a continuat și a îm­părțit lovituri cu adversarul, în timp ce sala s-a împărțit în două ta­be­re. Și anume cei care țin cu bo­xeo­rul însîngerat și cei care țin cu pu­gilistul care dă mai mulți pumni. Nu durează mult, totul tran­sformându-se în haos. „Ce-ai zis ba, hai Dinamo? Tu chiar vrei să ne supărăm?” Iar odată cu ultima re­priză, și cei doi tineri par să-și ardă toate rezervele de energie. Spor­tivul roșu prinde un baraj de lo­vituri, barate însă de adversar, care reușește să prindă cîteva lovituri curate. De aceea, decizia finală nu a surprins pe nimeni, în­sîn­ge­ra­tul fiind declarat cîștigător. Iar la fi­nal, chiar dacă nu am fost de acord cu fiecare decizie a arbitrilor, mă­car am învățat de la boxeori cum să dăm „la pateu”.