Matematician cu normă-ntreagă

Media 9 la școală și nota 10 la purtare nu sînt probleme imposibil de rezolvat. Nu pentru Codruț Dia­conu, care și-a născocit propriile for­mule pentru ca fiecare filă din car­ne­tul său de elev să fie cît mai a­proa­pe de nota maximă. Știa din clasa a V-a, de cînd a intrat în „familia” Pro Ruralis, că doar acestea două tre­bu­ie să fie grijile sale și nu le-a uitat nici pînă acum, la sfîrșitul liceului.

„Chiar dacă în clasa a V-a nu eram priviți de ceilalți colegi din li­ceu cu ochi buni, fiindcă eram cu toții veniți din mediul rural, eram preferații profesorilor pentru că noi n-am venit decît ca să învățăm, era singurul scop al nostru”, își a­min­tește Codruț rîzînd, pentru că a crescut împreună cu o parte dintre colegii săi din program timp de opt ani de zile. Fie în camerele de că­min ale Colegiului „Octav Băncilă”, fie în clasele Liceului „Vasile Alecsan­dri”, unde învață de cînd a venit în clasa a V-a la Iași, din Gorban. Ră­dă­ci­ni­le pe care le-a prins odată cu ei l-au făcut să rămînă pînă în clasa a XII-a la aceeași școală, deși cu media de admitere la liceu putea să se înscrie oriunde. A avut cea mai mare notă de intrare din tot județul. Nu 10, ci 9.99. „Am întîrziat o dată la o oră de fizică, fiindcă am jucat fotbal cu cîțiva colegi. Am luat și bătaie la meci, și ne-a mai și ascultat pe cei care am întîrziat la oră. Am luat cu toții 4 și așa mi-a ieșit media 9.”

Peste puțin timp mai vine un val: bacalaureatul. Nu îi este frică de matematică și informatică, pen­tru că mereu i-au plăcut științele exac­te. Matematica atît de mult, încît, de fiecare dată cînd are o oră liberă la școală rezolvă exerciții sau își ajută colegii să descîlcească pro­ble­me. „Îmi place pentru că este fixă, se bazează pe noțiuni pe care tre­bu­ie să le știu. La fel și informatica, se bazează pe moduri de gîndire. Cu o singură noțiune, rezolvi zece probleme. La mate, hai să spunem cinci. Dar la română? Nici măcar o jumătate de problemă nu rezolvi.” În cămin nu reușește să învețe la limba română, așa că se duce du­pă-amiaza la școală. „Dar fac eu ce fac, că tot la mate ajung!”, recunoaș­te Codruț, înălțîndu-și umerii, ca și cum nu ar exista un leac.

Nici cînd merge acasă nu își șter­ge cifrele de pe tabla minții pentru că o mai ajută și pe sora sa la teme. Își amintește că atunci cînd a venit la Iași, două zile nu a înțeles ce a în­semnat acea ruptură. „După ce mi-am dat seama că nu aveam să îi mai văd pe ai mei în fiecare zi, am plîns întruna două luni. Eu aici, iar ma­ma acasă. Dar ea a avut încredere în mine și a simțit că totul va fi bine. Și așa a și fost.”