Studenții ieșeni, încurajați să voteze la europarlamentare
Academia de gardă 13 aprilie 2014 Niciun comentariu la Studenții ieșeni, încurajați să voteze la europarlamentare 34Campania Naţională de Informare şi Conştientizare „Tinerii votează – Tinerii contează” a avut loc joi, 10 aprilie în corpul R al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Scopul campaniei a fost acela de a încuraja tinerii să participe la viața politică europeană și națională și de a fi prezenți la alegerile pentru Parlamentul European.
La eveniment au participat aproximativ 30 de persoane. Pe parcursul conferinței și al seminariilor s-a discutat despre rolul instituțiilor europene și cel al instituțiilor naționale și locale și despre importanța structurilor de reprezentare și a informării pentru un vot responsabil.
„Campania a încercat să aducă în atenția tinerilor importanța cuvîntului în societate și de aceea ASFI a fost partener local. Tinerii pot să conștientizeze importanța prezenței la vot doar fiind activi și cunoscînd structurile ce îi reprezintă. Prin seminarul informativ, participantii au avut posibilitatea să observe cui ar trebui să vorbească, ce și cînd în cazul în care au probleme ori vor anumite lămuriri”, a declarat Andreea Dumitru, președintele Asociației Studenților Francofoni din Iași.
Printre invitați s-au numărat Corina Pârvulescu, reprezentant al Consiliului Tineretului din România, Alin Aivănoaiei, Vicepreședintele Consiliului județean Iași și Andreea Dumitru.
Campania s-a desfășurat și în Galaţi, Cluj, Sibiu, Timişoara, Târgovişte, Craiova, Bucureşti și a inclus activităţi de informare asupra importanţei participării la viaţa civică şi la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014. A fost organizată de Autoritatea Electorală Permanentă în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania și ASFI.
Adaugă un comentariu