La ediția de anul acesta, studenții îmbracă FESTUDIS în haine noi
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 4 mai 2014 Niciun comentariu la La ediția de anul acesta, studenții îmbracă FESTUDIS în haine noi 50Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Studențesc FESTUDIS care se va desfășura în perioada 5-11 mai vine cu schimbări majore. Una dintre principalele modificări ține de structura festivalului, urmînd ca în fiecare zi să aibă loc cîte un eveniment. Timp de o săptămînă, 32 de asociații și ligi de la universitățile ieșene vor defășura activități culturale, sportive și de divertisment. Astfel, luni va fi deschiderea oficială a evenimentului printr-o paradă, marți este ziua concursului de miss și mister, miercuri este seara de teatru, joi cea de folclor, iar vineri este zi de dans și muzică. Pentru sfîrșitul de săptămînă sînt programate activități organizate de ligi, ca „Liga se combină”, „Studenții au talent”, „Școala de folk și poezie” sau Tîrgul de ONG-uri.
Parada organizațiilor va avea loc luni, 5 mai, începînd cu ora 19.00. Anul acesta asociațiile vor avea alt traseu, urmînd să se întîlnească pe esplanada Palatului Culturii și să se oprească în fața Casei de Cultură a Studenților (CCS). „Concertul cu care se va încheia parada va fi cu trupe de la CCS. A fost făcut un sondaj cu 30 de formații, din care studenții au ales cine să cînte”, a declarat Adrian Căliman, director CCS. Și de data aceasta vor fi premiate asociațiile care se vor remarca prin originalitate, iar cei care vor hotărî spre cine va merge premiul fiind tot studenții.
Steaguri în loc de tricouri
O altă schimbare din cadrul festivalului este că în timpul paradei studenții nu vor mai purta tricouri care să reprezinte asociația, ci vor avea steaguri în culorile acesteia, fiecare urmînd să aibă între trei și zece steaguri, în funcție de numărul de membri. Concursul de miss și mister este programat să aibă loc pe 6 mai, iar tema este „cupluri celebre de la Hollywood”. Pentru seara de teatru de miercuri, 7 mai, este pregătită piesa „Cerere în căsătorie” a Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău. Joi va avea loc o seară de folclor la Casa Pogor, care se va termina cu o petrecere cu specific românesc. Vineri, 9 mai, formațiile CCS au pregătit activități cu dans și muzică în parcul Pogor.
De asemenea, anul acesta se va schimba și locul de desfășurare a manifestărilor. Față de edițiile anterioare anterioare, în acest an, toate activitățile vor avea loc la Casa de Cultură a Studenților sau la Casa Pogor. „Nu mai sîntem atît de dispersați cum eram altădată. Pînă vineri, toate activitățile vor avea loc în sala Gaudeamus a CCS, iar restul la Casa Pogor. Am observat o implicare mai mare a studenților încă din ianuarie de cînd ne-am apucat și astfel au fost puse și ideile lor în aplicare”, a adăugat directorul CCS.
O activitate care se va desfășura pe parcursul mai multor zile, între 6 și 11 mai, este Universitariada, olimpiada sportivă a asociațiilor. Studenții vor participa la fotbal, tenis de masă, fotbal feminin, fotbal masculin, tenis, table, șah, volei, badminton sau street-ball. În intervalul 9 – 11 mai este programat și proiectul Automedicația al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF). În cadrul acestuia vor fi realizate 300 de chestionare care vizează modul de administrare al medicamentelor. De asemenea, va avea loc și Campania Anti-Tabac, prin intermediul căreia se va atrage atenția asupra efectelor nocive pe care le are fumatul, studenții urmînd să ofere fumătorilor mere și bomboane în schimbul țigărilor.
Și în acest an, FESTUDIS va fi organizat de CCS cu sprijinul Consiliului Județean Iași (CJ) și al Primăriei Municipiului Iași. „Atît CJ cît și Primăria ne-au oferit fonduri, aproximativ 25.000 de lei. Cîți bani avem, de atît facem, cred că acum criza ne învață. Însă nu trebuie să o luăm în sens negativ, chiar dacă pînă acum festivalul costă și un miliard”, a mai spus directorul CCS. Prima ediție a Festivalului studențesc FESTUDIS a avut loc în 2002.
Adaugă un comentariu