Cercetătorii din toate colțurile lumii își fac drum către Statele Unite ale Americii

Honoris fără Causa Niciun comentariu la Cercetătorii din toate colțurile lumii își fac drum către Statele Unite ale Americii 60

Înainte de 1989,  singurele modalități de schimb academic ale profesorilor și cercetătorilor  din România le-au reprezentat bursele Fulbright, printre puținele acceptate de către stat.  Cu o istorie de 54 de ani pe teritoriul țării noastre, programul inițiat acum 68 de ani de Statele Unite ale Americii și-a păstrat importanța și valoarea academică pînă în ziua de astăzi. În prezent, se pot înscrie studenți și profesori din cele 155 de state partenere, din domenii precum artele vizuale, ştiinţele naturii, matematică, inginerie şi tehnologie, excepţie făcînd doar medicina. Celor acceptați li se cere doar dorința de a studia și de a împărtăși cu ceilalți cunoștințele pe care le au.

Statele Unite finanţează anual în jur de 1.800 de burse de studiu Fulbright pentru studenții și pro­fesorii din străinătate, inclusiv din România, care vor să obţină o di­plomă de master sau de doctor de la o universitate americană, oferind anual mai bine de 1,3 milioane de dolari în acest scop. Aceștia au posibilitatea de a preda sau studia în universitățile americane, în funcție de programul pentru care au aplicat.

„Aceste burse au fost cele mai importante burse înainte de ’89 și erau singura posibilitate de a vedea care este mersul într-un anumit domeniu. În lumea academică este foarte important contactul cu cer­ce­tători străini și cu specialiști stră­ini pentru a nu te plafona și pentru a veni cu viziuni noi. Odată cu apa­riția burselor europene s-a putut observa o scădere a interesului pentru bursele Fulbright, însă asta pentru că era mai comod să călă­torești în spațiul european”, a de­clarat prof. univ. dr. Vasile Ișan, rec­torul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC)

Fulbright pentru toate domeniile

Bursele de studiu sînt acordate în aproape toate domeniile, inclusiv artele vizuale, ştiinţele naturii, matematică, inginerie şi tehnologie, excepţie făcînd medicina.

Bursele de studiu sînt acordate în aproape toate domeniile, in­clusiv artele vizuale, ştiinţele natu­rii, matematică, inginerie şi tehno­logie, excepţie făcînd medicina. Aceste burse de studiu sînt acor­da­te studenţilor din Africa, Estul Asi­ei şi Pacific, Europa şi Eurasia, din Orientul Mijllociu şi Africa de Nord, restul Americii şi din Sudul şi Centrul Asiei, termenul limită pentru aplicații variind între lunile februarie – octombrie pentru anul universitar următor. Dosarele de candidatură trebuie să conțină diploma de licență, masterat sau doctorat, în funcție de programul ales și trei scrisori de recomandare, fiind necesare și cunoștințe de limba engleză.

„Întreaga procedură de selecție este una extrem de simplă și logică. În funcție de tipul candidaturii e­xistă o perioadă de depunere a dosarelor. Acestea sînt evaluate de specialiști în domeniu – de regulă Fulbright alumni din țară sau străinătate. La mai puțin de două luni de la încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, cei se­lec­tați participă la un interviu la sediul Comisiei Fulbright din Bu­cu­rești. Acolo, aceștia trebuie să își susțină candidatura, să explice necesitatea formulării și modul în care experiența căpătată va avea impact asupra societății româ­nești”, a explicat asist. univ. dr. Andrei Ștefancu de la Facultatea de Construcții și Instalații a Univer­si­tății Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Criteriile de selecție diferă, în­să, în funcție de țara de proveni­ență a candidatului. În program sînt incluse 155 de state de pe Glob. În România, care participă la aceste schimburi bilaterale din 1960, selecția candidaților a fost ges­tio­nată pînă în 1993 de Ambasada SUA la București, iar din 1993 a fost înființată Comisia Fulbright Ro­mâno-Americană. Aceasta hotă­răș­te cine va primi burse de studiu și cercetare în universități din SUA și care cetățeni americani vor bene­ficia burse de studiu și cercetare în universitățile din România.

Alocație familială pentru profesorii români

Fulbright oferă cinci tipuri de burse, care acoperă costul unui an academic, transportul interna­țio­nal, asigurarea medicală și o alo­cație pentru cărți și materiale edu­caționale. Unul dintre programe este Fulbright Student Award, des­tinat studenților, care se desfășoară pe parcursul unui an. În cadrul acestuia sînt acordate burse pentru studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii. Bursele vizează toate domeniile educaționale exceptând medicina clinică și se adresează studenților în an terminal, absol­venților, masteranzilor, docto­ran­zilor și cercetătorilor români.

În program se pot înscrie studenţii din Africa, Estul Asiei şi Pacific, Europa şi Eurasia, din Orientul Mijllociu şi Africa de Nord, restul Americii şi din Sudul şi Centrul Asiei.

„Ocazia de a intra în contact cu mediul academic și cu societatea americană a fost bulversantă pentru mine. Mi-a schimbat semni­fi­cativ și ireversibil sistemul de va­lori, și nu mă refer aici doar la temele de cercetare, ci și la modul de lucru, la interacțiunea dintre co­legi, la relația student – profesor sau la conduita academică. Întreaga filozofie a sistemului american, percepută la nivel personal, se bazează în primul rînd pe foarte multă muncă, pe corectitudine și pe disponibilitatea și dorința con­tinuă de a te îmbunătăți. Cred că bursa Fulbright marchează începu­tul maturității mele din punct de vedere profesional”, a declarat asist. univ. dr. Andrei Ștefancu.

Profesorii, în schimb, pot opta pentru programul Fulbright Senior Award, care se adresează cerce­tă­torilor și profesioniștilor din me­diul public și privat din România, cu diplomă de doctorat sau echivalent al acesteia, care doresc un sta­giu de cercetare și predare la uni­versități din SUA. Acestea pot fi de minimum trei luni şi maximum șase luni, posesorul bursei primind și o primă de instalare, iar în cazul în care bursierul va fi însoțit de familie, cel puțin 80% din perioada stagiului Fulbright acesta va bene­ficia şi de o alocație pentru familie. Ca și în cazul Fulbright Student A­ward, bursa acoperă toate domeniile de studiu, exceptînd medicina clinică. „Au fost plecați cu această bursă foarte mulți profesori de la Universitatea «Alexandru Ioan Cu­za» din Iași și aceștia formează o comunitate importantă a univer­si­tății noastre. Noi avem tendința să trăim într-un sistem închis și de aceea este foarte important să ne consultăm cu omologi din străină­tate, iar la întoarcere s-a văzut că aceștia au împrumutat din stilul di­namic de predare american și evaluarea obiectivă pe care o au aceștia”, a mai adăugat rectorul UAIC.

Hubert H. Humphrey Fellow­ship reprezintă  un alt tip de burse, care se adresează celor interesați de domeniul economic și de admi­nistrare a afacerilor. Mai sînt, de a­se­menea, și bursele Fulbright Scholar-in-Residence și Summer Institutes for European Leaders, care însă nu sînt burse integrale.

Pe lîngă acestea, Fulbright oferă burse de studii și dezvoltare pro­fesională și studenților americani, aceștia avînd posibilitatea de a pleca într-una din cele 155 de țări partenere ale programului.

Anna Sherod din Los Angeles, acum lector Fulbright în vizită la Universitatea București, unde pre­dă un curs de etică globală și-a împărtășit experiența sa în Româ­nia pe un grup de discuții destinat studenților străini din România. „Am avut noroc să merg doar la școli private întreaga viață, de la o școală cu o singură încăpere din Tsuchiura, Japonia, la Liceul Lute­ran din California, pînă la Univer­sitatea Pepperdine. Am fost bine­cu­­vîntată să fac parte din două culturi diferite o mare parte din viața mea – copilăria în Japonia și tine­rețea în Statele Unite. Am învățat lecții diferite din fiecare mediu în care am trăit, dar cel mai important, am asimilat diversitatea expe­rienței umane și sînt dornică să explorez şi alte perspective asupra lumii. Îmi place să interacţionez şi să descopăr noi dimensiuni inter­cul­turale, lucru pe care vă sfătuiesc să îl faceți și voi”, a declarat aceasta.

Programul Fulbright este unul dintre cele mai prestigioase prog­rame de schimburi culturale, ști­ințifice și educaționale desfă­șurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume, demarat în 1946, iar pe teritoriul României 14 ani mai tîrziu.

Autor:

Andrei Mihai

Secretar de redacție la Opinia studențească, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” , secția Teologie Didactică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top