Harta lui Andrei îl așteaptă în Danemarca
1001 de chipuri 12 mai 2014 Niciun comentariu la Harta lui Andrei îl așteaptă în Danemarca 17E 07.00 dimineața, iar Andrei, un bărbat de vreo 50 de ani, tocmai coboară din trenul care vine de la Cluj în gara principală din Iași. Albastrul acceleratului de Galați îi sare în ochi repede și se îndreaptă spre el, dar mai are de așteptat o oră pînă la plecare. Nu l-ar deranja o plimbare, pentru că jumătate de viață a fost handbalist de performanță, dar oboaseala îl ține pironit în scaunul colorat. Însă din lipsă de bani, bărbatul a lăsat mingea într-un cotlon și s-a apucat de condus TIR-uri pe rute internaționale. Îmbrăcat lejer, într-un trening negru, Andrei începe o discuție cu controlorul, iar apoi își scoate o sticlă micuță de whisky și își drege glasul. „Sînt șofer de 35 de ani și acesta a fost visul meu dintotdeauna. Acum lucrez în Danemarca, dar am fost și prin Franța și Belgia”. Trenul urlă și tremură nervos, iar fostul handbalist își tîrîie geamantanul mare, de un verde smaraldiu, pînă la locul pe care i-l indică numărul de pe bilet.
Andrei nu stă mult timp în locul rezervat și se duce cu tot cu bagaj în vagonul alăturat, unde aproape toate scaunele sînt goale. Pare că vrea să își trateze oboseala în liniște. Își desface o doză de Fanta și privește lung dincolo de geam, gînditor. Se simte singur printre străini. Chiar dacă are un salariu acceptabil, se teme că nu va avea pensie deoarece firma la care lucrează își tot schimbă numele de la an la an, ca să scape de taxe. Are trei copii, doi în Germania la muncă și unul la liceu, în Galați, iar soția este casnică. „Ne iubim cînd ne întînim, dar iubirea noastră este platonică, amicală pentru că ne întîlnim destul rar. Măcar nu avem cum să cădem în monotonie”.
Bărbatul detestă cel mai mult pe lume sigurătatea. O consideră cea mai grea boală a omului. „Ar fi trebuit să vin în țară în iulie, dar am avut un accident și trebuie să îmi pun umărul în ghips. Am deschis capacul de pe capota cabinei și a căzut o bucată de metal peste mine”. Din cauza asta și-a luat și două săptămîni de concediu, pentru ca să-și mai vadă prietenii și să se relaxeze într-o barcă, la pescuit.
„Viața e o hartă. Trebuie să îți stabilești țeluri cît mai înalte, să agăți în Nordul ei scopul și să te străduiești să ajungi la el. Nu există scuze, dacă vrei cu adevărat, reușești”, îmi spune în timp ce îmi desenează cu degetul pe geam o hartă imaginară. Dar trenul care oprește îi deviază mișcarea degetului, însă nu și gîndurile care zboară spre casă, adică spre orașul pe care Dunărea îl mărginește.
Adaugă un comentariu