Ouăle kamikaze în război cu Legile lui Newton

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Ouăle kamikaze în război cu Legile lui Newton 31

Aveai nevoie de aptitudini speciale vinerea trecută ca să te poți înscrie la „Red Bull Gravity Challenge”, iar una dintre reguli a fost ca în fiecare echi­pă să existe cîte trei specialiști. Un„cOUrdo­nator proiect” care să gîn­deas­că o trăsnaie zbură­toare, un „spe­cialist în Fizica Găl­benușului” care să știe la cîte bo­bîr­nace rezistă un ou și un „Aerodi­na­mician Șef” care să calculeze parametri ca viteză, presiunea sau direcția vîntului. Ast­fel, aproape 100 de „pro­fe­sioniști în domeniu” s-au adunat în fața corpului B a Universității „Alexan­dru Ioan Cuza”, unde i-au arătat „Domnului Newton” că chiar și le­gile fizicii pot fi încălcate.

Căpitanul echipei „Două ouă și-un cocoș” e sigur că dispozitivul său ar putea ateriza și de pe lună da­că ar putea, explicîndu-ne că o sur­să de inspirație în proiectul lor a fost și Mihai Eminescu. Nu știm sigur la ce se referă, iar moderatorul ne face semn frățește să-i aplaudăm „pen­tru că eu unul nu am înțeles nimic”.

Nu reușim să-i încurajăm prea ta­re, căci deasupra noastră, din cau­za unor defecțiuni mecanice, un alt dis­pozitiv prezentat anterior deviază de la traseu și se lipește de asfalt pre­cum o clătită. Toți privim înmărmuriți, în timp ce unele voci spun că „nimeni nu ar fi putut scăpa cu viață de la o ase­menea catastrofă”. Deodată, prin­tre studenți își face loc panicat și un tînăr cu un halat alb ce se repezește cu o trusă medicală către locul acciden­tului. Doctorul Ouatu se aruncă pe burtă, caută semne de viață, însă o­chii săi dezamăgiți și balta de „sînge” galben nu înseamnă decît un singur lucru. Oul nu a avut nicio șansă.

Omleta gravitațională

Printre minunățiile tehnice ga­ta să încurce gravitația se numără și un colac de salvare cu picioare, pasa­ge­rul fiind sprijinit în mijloc de niște car­toane lipite cu scoci. Domnul „Ma­caragiul”, responsabil cu ridicatul in­vențiilor la cei 12 metri se uită pie­ziș, pesemne că nu prea are încredere în reușita oului kamikaze. Aceeași im­presie o lasă și portarul de la uni­ver­sitate, care după ce inspectează sis­te­matic dispozitivul, își dă șapca ar­să de soare jos și se scarpină pe scă­fîr­lie zîmbind ghiduș.

Calculînd cea mai bună traiec­to­rie pînă la tigaia de dedesubt unde oul trebuie să debarce, cOUr­dona­to­rul dă drumul colacului și cască ochii aproape îndeajuns cît să-l cuprindă pe zburător cu pleoapele. Trăsnaia reu­șește să ajungă unde trebuie, dar nimeni nu mișcă nimic pînă ce doc­torul nu ajunge la pilot ca să-i fa­că analizele. Domnul Ouatu se ri­di­că bucuros în picioare și ne dă Ok-ul. Acesta a supraviețuit! Singurul neim­presionat de această realizare e un tî­năr cu un sacou albastru și o pă­lă­rie ca de pirați. Puțin plictisit, domnul New­ton învîrte cîteva hîrtii pe care se află punctajul echipei: 25 de pun­cte. Ar fi obținut mai mult doar dacă oul s-ar fi lipit nevătămat de pămînt, în­să n-a fost să fie.

La fel de ingenioase ca inven­ții­le sînt și numele echipelor, fOUtastic 3, YOLOu, ImpOUderabilitate, EGGs­perts, Gălbenușul Agitat, Electric Yol­ks ș.a., prezentîndu-și toate, pe rînd, dispozitivele. De la cele mai com­plicate realizate pînă la cele cu ba­loane, doze goale de suc, papuci vechi sau saci de gunoi pe post de parașută. Totuși, singurii care s-au gîn­dit la confortul oului au fost niș­te studenți veniți direct din Zona 51, echipa Aero, pregătindu-i zbură­to­ru­lui „o cameră de zi în care să se re­laxeze cît timp se află în aer”. La si­guranța oului s-au gîndit și cei din EGGminator care inspirați de fil­mul „Up”, au venit cu o cloșcă din carton de care au legat mai multe baloane. Iar spre deosebire de alte experi­men­te eșuate, EGGminatorul levitează ca o pană deasupra noastră și ajunge în siguranță în „tigaie”. Din păcate, co­baiul a rămas la căldurică în cloșcă și nu a vrut să iasă în lume, iar de aceea băieții primesc doar 25 de puncte. Su­părat, unul dintre specialiști ia cu gri­jă oul din burta „mamei” și îl stri­vește de casca de ingineri pe care o are pe cap, unde pe o bucată de hîrtie scrie că „No eggs were harmed du­ring our tests” (n.r.: Niciun ou nu a fost rănit în timpul testelor).

După încă cîteva încercări în ca­re doar cîteva invenții simple reu­șesc să-l facă pe domnul Newton să acorde punctajul maxim și să refor­mu­leze Legea Gravitației, experții eșuează unul după celălalt. În ur­ma lor nu rămîn decît cadavre, pe care  unul dintre organizatori trebuie să le curețe. La fel și acum, dar în loc să dea la o parte omleta, tînărul își ia mă­tura, o ascunde la spate și se înde­păr­tează precaut de accident. La locul tra­gediei apare de nicăieri o găină cu adi­dași, care se pune în genunchi și își pune mînile aripile pe cap. To­tuși, uită rapid de toți puișorii sacrificați și pare că înnebunește fugind de co­lo-colo atunci cînd primește o doză de Red Bull.

Încercînd parcă să vorbească pe lim­ba găinii de mai devreme, unul dintre membrii echipei „Ouă tari” ex­plică planul de bătaie: „Cotcodac-cot­codaaac, cot-cot-cot-cot-codac. Iar apoi o să cot­co-cotcoodac pînă ce ajunge să cot-cot-cotcodac”. Din nefericire, in­venția lor care a însemnat un prezer­vativ umflat pe post de parașută și o cutie de carton, s-a făcut țăndări la im­pactul cu pămîntul. La fel și oul. Ne­dumerit, moderatorul ia găina uma­­nă de gît și o întreabă: „Pînă la ur­mă ce a fost primul? Oul sau găina? –Co­coșul!”.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top