Universitățile din Iași au deschis anul academic 2014 – 2015 sub zodia schimbării
Academia de gardă 7 octombrie 2014 Niciun comentariu la Universitățile din Iași au deschis anul academic 2014 – 2015 sub zodia schimbării 19Instituțiile de învățămînt superior din Iași au început, săptămîna trecută, cursurile noului an universitar. Deşi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” a început oficial cursurile pe 15 septembrie, lunea trecută, 1 octombrie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Arte „George Enescu” şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” au organizat ceremonii de deschidere a anului universitar sub auspiciul schimbării.
Dacă UAGE şi-a lansat o nouă identitate vizuală creată în colaborare cu studenţii instituţiei de învăţămînt superior, deschiderea anului universitar la „Cuza” a arătat o dată pentru totdeauna situaţia cvasi-conflictuală în care a fost lăsat de legea Funeriu învăţămîntul superior prin crearea structurii bicefale de conducere a universităţii. Aceasta vorbeşte de existenţa a doi poli decizionali, de putere, concentraţi în jurul Senatului şi al Consiliului de Administraţie.
„Ce este o universitate?”
Într-o ceremonie solemnă – la care au participat, printre alţii, academicienii Alexandru Zub, Radu Miron şi Victor Spinei, sau prof.dr. Mihail Voicu, preşedintele Academiei Române – prof.dr. Vasile Işan, rectorul instituţiei de învăţămînt superior şi preşedintele Consiliului de Administraţie, şi prof.dr. Constantin Rusu, preşedintele Senatului, şi-au aruncat aluzii (vagi şi elegante) în timpul discursurilor de la prezidiu, cu privire la cooperarea „adesea dificilă” dintre cele două nuclee ale universităţii. Iar în ultima ceremonie din ziua de luni, organizată cu fast de către UMF în Piaţa Naţiunilor, în spatele steagurilor celor 84 de ţări care şi-au trimis reprezentanţi să înveţe medicina la Iaşi, a stat discursul dur al rectorului, care a vorbit despre libertate de exprimare, libertate de existenţă şi despre „coborîrea universităţii în stradă” pentru a lupta, alături de societatea civilă, pentru drepturile sale.
La deschiderea anului universitar al UAIC, rector prof.dr. Vasile Işan a vorbit despre presiunile care există asupra învăţămîntului superior şi care aduc confuzie asupra ideii de universitate. În faţa unei audienţe selecte, acesta a adresat în Aula Magna „Mihai Eminescu” două întrebări al căror răspuns nu a dorit, pînă în final, să îl ofere, susţinînd că este unul liber, al fiecăruia. „Ce este o universitate şi pentru cine este o universitate? Sigur că nu am pretenţa să formulez un răspuns de vreme ce de veacuri întregi se pun aceste întrebări şi de veacuri întregi se încearcă răspunsuri. Ele fac parte dintr-o categorie pe care eu aş numi-o a întrebărilor permanente. Universitatea este, dacă vreţi, o ordine spontană, a apărut şi s-a format ca ordine spontană, de aceea cel mai răspîndit tipar academic este al instituţiei colegiale, o universitate a egalilor”, a declarat rectorul.
La rîndul său, prof. univ. dr. Constantin Rusu a ţinut să precizeze că instituţia condusă de el, Senatul UAIC, funcţionează optim şi „veghează” asupra întregii universităţi. „Începem într-o zi de luni pentru a ne merge bine tot anul, dar în opinia mea începem acest an sub aceleaşi auspicii, o veşnică reformă, o permanentă tranziţie, dar aşa cum ne-am descurcat în anii din urmă sperăm să o facem la fel şi de acum înainte, mai ales că avem alături de noi universităţile partenere din Iaşi”, a conchis acesta. În continuarea tuturor discursurilor şi urărilor, prof. univ. dr. Ştefan Avădanei, fost decan al Facultăţii de Litere, a ţinut un curs numit „Povestiri universitare”.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a ținut o ședință de Senat festiv miercuri, 1 octombrie, pe parcursul căreia au fost premiați cei mai buni studenți de la fiecare facultate de către băncile partenere, iar rectorul, prof. univ. dr. Ion Giurma, a ținut un discurs despre continuitate. Acesta a prezentat bilanțul anului universitar anterior, din punct de vedere financiar, administrativ și al resurselor umane. „Eu sînt mai optimist, situația o să vedeți că nu este chiar atît de sumbră. Sîntem chiar într-o situație relativ bună, universitatea noastră ocupîndu-se atît de învățămînt, cît și cercetare, pregătind specialiști în domeniul tehnic, dar desfășurînd și acitivtate de cercetare”, a declarat prof.dr. Ion Giurma.
Lupta universității din stradă
De la ora 17, pe esplanada UMF, la deschiderea festivă a anului universitar pusă sub semnul „diversitate şi multiculturalitate”, cîteva sute de persoane aşteptau ca cele 84 de steaguri, reprezentînd naţiunile studenţilor care învaţă la Iaşi, de la Burundi, la Canada, Japonia, Franţa, SUA sau Somalia, să fie purtate de către vînt. Pe scena amplasată în Piaţa Naţiunilor, reprezentanţii Senatului şi ai Consiliului de Administraţie al UMF, cît şi reprezentanţi ai cultelor şi administraţiei locale din Iaşi au adresat cuvinte de bun venit studenţilor, într-un eveniment organizat de ABplus events.
Moderatoarea, Carmen Târnoveanu de la TVR Iaşi, a introdus, pe parcursul serii, toţi invitaţii care au luat cuvîntul, inclusiv cei opt studenţi, cîte doi de la fiecare universitate, premiaţi pentru activitatea lor deosebită din anul anterior, diplomele fiind înmînate de către decani. În discursul său, rectorul prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae a precizat că universitatea plănuieşte investiţii de 24 de milioane de euro în anul care vine şi a militat pentru accentuarea rolului acesteia în societate. „Iaşul rămîne în conştiinţă ca oraşul universităţii, o cetate care are cinci bastioane, care apără libertatea şi democraţia, şi asta este esenţa unei universităţi. De aceea, după cum aţi văzut aici, toate cele cinci bastioane sînt prezente într-un moment în care asistăm la derapaje de la esenţa democraţiei, asistăm la existenţa unei democraţii formale în care libertatea trebuie să fie apărată”, a precizat rectorul.
Acesta a continuat vorbind despre spiritul instituţiei de învăţămînt superior ca fiind unul lăsat de către Grigore T. Popa, fondatorul, ca pe un testament. „Trebuie să practicăm toleranţa, a fi toleranţi nu înseamnă a fi exclusivişti, a înşela sentimetele celor din faţa ta, ci e un principiu al minţii. Apoi, universitatea trebuie să facă bine. O universitate nu poate să nu simtă suferinţa celor aflaţi în jur, trebuie să preia această responsabilitate socială faţă de individ sau faţă de colectivul didactic”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Festivitatea de la UMF s-a încheiat cu un concert dirijat de Sabin Păuță și un frumos foc de artificii, timp în care pe scenă s-a aflat și Ovidiu Lipan Țăndărică.
Adaugă un comentariu