Agenția Națională de Integritate susține că a amendat Senatul Universității de Medicină și Farmacie
Academia de gardă, Subiectele săptămînii 13 octombrie 2014 Niciun comentariu la Agenția Națională de Integritate susține că a amendat Senatul Universității de Medicină și Farmacie 15Agenția Națională de Integritate a susținut, săptămîna trecută, că a amendatmembrii Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, pe prorectorul responsabil cu activitatea didactică, conf. univ. dr. Dragoș Pieptu, și pe directorul general administrativ, ec. Daniela Druguș, cu cîte 2.000 de lei. Decizia a fost luată fiindcă aceștia nu au votat demiterea rectorului instituției de învățămînt superior medical, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. În luna iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv contestația rectorului cu privire la un proces verbal întocmit de ANI, prin care aceștia susțineau că s-a aflat într-un conflict de interese. Conform reprezentanților ANI, aceasta nu este singura măsură luată împotriva reprezentanților UMF.
Agenția a demarat, din oficiu, și procedura de verificare a averii, a incompatibilității și a conflictului de interese pentru toți cei 31 de membri ai Senatului UMF Iași. În acțiunile desfășurate, ANI nu i-a luat însă în considerare pe studenții care făceau parte din Senat și care au votat aceleași hotărîri precum reprezentanții cadrelor didactice din același for. „Studenții nu au fost amendați, doar cei 31 de membri ai Senatului, și tot în numele acestora se va demara procedura de verificare a averii, a incompatibilității și a conflictului de interese. Studenții au fost ocoliți pentru că ei nu au depuse declarații de avere și nici de interese“, au precizat reprezentanții ANI. Însă, conform legislației în vigoare, membrii Senatului nu trebuie să depună declarații de avere sau de interese pentru că sînt membri aleși și nu numiți.
Aceștia au adăugat că au fost amendați și prof. univ. dr. Dragoș Pieptu și ec. Daniel Druguș pentru că ar fi responsabili din partea Consiliului de Administrație de hotărîrile luate de Senat, deși în organigrama instituției de învățămînt superior medical nu este precizat acest lucru. „Pînă astăzi (n.r. vineri) nu am primit nici o hîrtie oficială din partea ANI prin care să fim înștiințați de vreo amendă. Așteptăm ca aceasta să ajungă pentru a face alte comentarii. În nici un caz nu ar fi avut de suferit studenții, dacă se hotăra și amendarea lor i-am fi protejat”, a declarat ec. Daniela Druguș, director general administrativ al UMF.
În urma deciziei ÎCCJ din luna iulie, ANI a trimis către Ministerul Educației și al Sănătății cereri pentru demiterea prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae din funcția de conducere a UMF Iași și a Colegiului Medicilor din România. Săptămînile trecute, atît reprezentanții UMF cît și cei ai CMR au precizat că nu găsesc justificate motivele pentru a vota aceasta demitere și au trimis către ministere un răspuns negativ. În acest context, ANI a precizat că a acordat aceste amenzi Senatului UMF și că va anunța organele de justiție de faptul că cele două instituții refuză să pună în aplicare o hotărîre definitivă a ÎCCJ.
Adaugă un comentariu