Încurcați în ustensile

Toate cifrele alea pe care le mîzgălește profesorul de matematică pe tablă le-aș șterge cu buretele. Dar nu pot, căci trebuie să le calculez. Dacă mie îmi ia jumătate de oră să îmblînzesc într-un rezultat săl­bă­ti­ciunile alea din cretă, calculatorul meu de buzunar le rezolvă imediat. Aș putea face asta și cu telefonul, dar nu ne dă voie. Spune că trebuie să învățăm să gîndim singuri. Nu văd de ce să mai facem asta, cînd întreaga tehnologie ne stă la dispoziție.

Mașinile de spălat ne învață la ce temperatură trebuie spălat fiecare material, iar unii roboței au ajuns să facă operații în locul medicilor. Și tot aparatele mențin în viață bolnavii în moarte clinică. Ne bazăm pe tehnologie pentru orice, iar comoditatea oamenilor face ca fiecare aparat banal să devină vital. Ci­ne­va să le spună teribiliștilor din secolul XXI că preistoricii aveau și ei ustensile, dar ei erau cei care le controlau și nu invers. Iar pereții îmbîcsiți de desene ai peșterilor nu seamănă cu cel de pe Facebook, chiar dacă în ambele cazuri se găsesc mesaje scrise „cu pre­țul vieții”.

Aștept ziua cînd tehnologia va fi capabilă să aibă propriile simțiri, sentimente cînd roboții de bucătărie se vor „combina” cu aspiratorul, iar mixerele vor dez­volta pasiuni năstrușnice pentru tablete. Sper doar că atunci gadget-urile nu vor fi rasiste, iar dragostea dintre un frigider Arctic și Google Glass va fi accep­ta­tă, fără ca vreunul dintre apropiați să le interzică neobișnuita apropiere.